Scandalul gunoaielor pierdute de camioanele soţiei deputatului Mircea Dolha în pădurile judeţului a ajuns în atenţia prefectului. Anton Rohian, reprezentantul Guvernului în teritoriu, susţine că Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Maramureş trebuie să prezinte miercuri, 25 noiembrie un raport al controalelor făcute la Borşa.
“Înainte de a mă sesiza Garda de Mediu i-am sesizat eu. Având informaţia că trasabilitatea, să fiu foarte coerent şi să fiu foarte bine înţeles, a celor care trebuie să se ocupe de gestionarea acestor deşeuri menajere şi nu numi trebuia să aibă un singur traseu: Borşa – Sighet. Cine şi-a asumat alte locuri de depozitare, cărăuşii şi cei care au câştigat sau o au în antrepriză acest serviciu, trebuie să răspundă. Eu aş zice că şi PENAL. Pentru că dacă se adevereşte, şi Garda trebuie să-mi dea mâine un raport din punctul acesta de vedere, atunci cineva trebuie să răspundă pentru această mizerie”, spune Anton Rohian.
Rohian spune că a fost la finele săptămânii trecute în zonă şi că a văzut felul defectuos în care este gestionată problema deşeurilor. Acesta mai spune că o eventuală încercare de muşamalizare a acestui scandal se va lăsa cu demiteri şi demisii.
“Pentru că suntem foarte vocali prin multe lucruri dar problema deşeurilor le-am văzut sâmbătă. Problema acestor lucruri care le aruncăm în văi le-am văzut pe toate văile din judeţ. Dacă aşa, după 25 de ani, pricepem noi să ne păstrăm ecologizaţi, curaţi şi să spunem că Maramureşul este una dintre ţintele prioritare ale turismului naţional şi internaţional, poate că mai avem de lucru la această temă. Şi mai repet în faţa voastră: nu primarii sunt de vină. Primarii au spus de câte ori m-am întâlnit cu ei: folosiţi serviciul de salubrizare în mod corect. Să ştiţi că Maramureşul pe anumite zone şi majoritatea populaţiei foloseşte acest serviciu. Sunt oameni care sunt certaţi cu legea. Foarte interesant este că nu a venit unul să spună, domnule prefect l-am găsit, să nu dau nume, purtând gunoi în altă parte, nu acolo unde trebuia să poarte gunoi. Da, am numele. Aşteptăm acuma să vină Garda pentru că dacă Garda nu are un punct de vedere, nu profesional, responsabil, atunci posibil că avem o problemă de a ne duce unii dintre noi de pe unde suntem. Că şi aşa ne cerem demisiile unii la alţii”, mai spune prefectul de Maramureş.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că avea semnale din zonă, chiar plângeri de la riverani că gunoiul nu este depozitat acolo unde ar trebui, dar cei care au făcut sesizări se tem să vorbească deschis.
”Cu trei săptămâni în urmă, înainte de a sesiza Garda, mi s-a spus că se depun gunoaie în locurile care s-a închis depozitul. Şi bineînţeles, eu fiind un profan în faptul că ce este lege nu poate încălca, şi mai ales cei care fac lege, m-am gândit că este inadmisibil să mă şi gândesc. Şi eu, fiind sensibil la vedere, am trimis Garda şi Garda a spus că este adevărat ce am sesizat. Pe lângă Gardă am trimis Poliţia, atât judeţeană cât şi locală. Şi atunci o să vedem care va fi concluzia Gărzii mâine”, a punctat Rohian.
În acest scandal, care a ajuns deja şi la Parlament, prefectul spune că va sesiza toate organele de cercetare dacă va fi cazul, pentru că deşeurile trebuie gestionate într-un mod responsabil.
”Următorii paşi sunt să curăţăm judeţul şi să respectăm legea. Dacă se întâmplă ca raportul de la Gardă, prin care se constată că s-au încălcat normele gestionării deşeurilor atunci lucrurile sunt foarte simple. Normal că în acel moment sesizez toate oganele de cercetare legate de zbaterea judeţului şi Consiliului Judeţean ca să nu arătăm cu degetul pe unii care nu pricep că trebuie gestionat într-un mod profesional acest management al deşeurilor”, a spus Rohian.
ActualMM