Ieri, 23 noiembrie, 191 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale şi de la alte structuri au desfăşurat activităţi specifice, în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi menţinerii ordinii şi liniştii publice pe raza judeţului. Astfel, au fost constatate 19 infracţiuni şi au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe la regimul circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere.
Exemple
Ieri, la ora 09.20, poliţiştii care desfăşurau activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918 din Ocna Şugatag au oprit pentru control un autoturism care avea aplicate numere provizorii de înmatriculare. La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un tânăr de 24 de ani din satul Şugatag. În urma verificărilor efectuate, s-a constat că valabilitatea numerelor de circulaţie este expirată.
Azi – noapte, în jurul orei 00.41, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe bulevardul Republicii din Baia Mare. În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că băimăreanul aflat la volan se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsuri legale.