Aviația turcă a doborât marți un avion militar care a încălcat spațiul aerian al Turciei în apropiere de frontiera sa cu Siria, au relatat posturile de televiziune NTV și CNN-Turk, citând surse militare turce.
Postul de televiziune CNN-Turk, citat de portalul rus Gazeta.ru, relatase anterior că acesta era un avion de vânătoare rus. Președinția turcă a anunțat ulterior că avionul doborât este unul rus, informație confirmată și de Moscova, potrivit AFP.
Imagini difuzate de cele două televiziuni au arătat cum avionul militar este în picaj, cuprins de flăcări, și se prăbușește într-o zonă montană din Siria, în apropierea frontierei cu Turcia, lângă provincia turcă Hatay (sud).
La solicitarea agenției France Presse, un responsabil turc a precizat că autoritățile încearcă să identifice „cărei țări îi aparține acest avion” doborât de avioane turce F-16.
Premierul turc Ahmet Davutoglu, care a convocat o reuniune de urgență cu șeful Statului Major, Hulusi Akar, și cu ministrul de externe Feridun Sinirlioglu a decis ca Ankara să sesizeze NATO și ONU cu privire la incidentul de la frontiera turco-siriană.
Potrivit CNN Turk, cei doi piloți care se aflau la bordul avionului de vânătoare doborât au reușit să se catapulteze, pe teritoriul Siriei.
De la începutul intervenției militare ruse în Siria în sprijinul regimului președintelui Bashar al-Assad, la sfârșitul lunii septembrie, incidentele de frontieră s-au înmulțit între Ankara și Moscova.
La 3 octombrie, avioane de vânătoare turce au interceptat un avion militar rus angajat în Siria, care încălcase spațiul aerian al Turciei și care a fost forțat să se întoarcă. Moscova a invocat atunci ‘condiții meteo nefavorabile’.
Armata turcă a doborât la 16 octombrie o dronă de fabricație rusă, care pătrunsese în spațiul aerian al Turciei.
Tensiunile între cele două țări au crescut în ultimele zile, după o serie de bombardamente ruse care, potrivit Ankarei, au vizat localități turcofone în Siria. Turcia l-a convocat vineri pe ambasadorul Rusiei la Ankara pentru a protesta față de ‘consecințele serioase’ ale acestei operațiuni.
UPDATE ORA 11.25 Rusia susține că avionul său militar doborât de Turcia nu a încălcat spațiul aerian al acestei țări
UPDATE ORA 10.15 Turcia a doborât un avion de vânătoare rus la frontiera sa cu Siria (presă)
Turcia a doborât marți un avion de vânătoare rus la frontiera sa cu Siria, anunță CNN-Türk, citat de Gazeta.ru.
Un avion de vânătoare s-a prăbușit, cuprins de flăcări, marți, într-o zonă de pe teritoriul Siriei foarte aproape de frontiera cu Turcia, a relatat Reuters, citând postul de televiziune privat turc Haberturk TV.
Avioane F-16 ale aviației turce au doborât aparatul de zbor care intrase în spațiul aerian al Turciei, a declarat un responsabil militar de la Ankara.
Avionul doborât s-a prăbușit pe teritoriul sirian la 5 km la frontiera cu Turcia.
Potrivit RIA Novosti, piloții au reușit să se catapulteze.
Agerpres