Oamenii de afaceri Mihai Tufan şi Mihai Anastăşescu, proprietarii companiei Elsid Titu, au pierdut definitiv procesul cu Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul formulat de aceştia împotriva măsurii de aplicare, în anul 2012, a clauzei de forţă majoră în contractul de furnizare energie electrică încheiat cu Hidroelectrica.
”Elsid a formulat contestaţie împotriva măsurii de aplicare a clauzei de forţă majoră în anul 2012, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 31833/3/2012. Prin sentinţa civilă nr. 1443/11.02.2015 Tribunalul a respins contestaţia ca neîntemeiată şi a obligat Elsid la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Elsid, însă Curtea de Apel, prin decizia dată săptămâna trecută, a respins acest recurs, hotărârea devenind astfel definitivă”, se menţionează într-un comunicat al Hidroelectrica.
Elsid, beneficiarul unuia dintre cele mai mici preţuri pentru energia de la Hidroelectrica, a contestat măsura administratorului judiciar Euro Insol de activare a clauzei de forţă majoră în perioada 1 august 2012 – 1 decembrie 2012, clauză ce a avut ca efect diminuarea cantităţii de energie pe care Hidroelectrica a livrat-o Elsid în perioada menţionată.
În 2012, compania de stat s-a confruntat cu cea mai mare secetă de când produce energie electrica. Atunci, Hidroelectrica a consemnat cea mai mică producţie de energie realizată vreodată, de doar 11,8 TWh, deşi avea semnate contracte de 20 de TWh. Ca să onoreze aceste contracte, Hidroelectrica cumpăra de la producătorii termo la preţuri cuprinse între 260-300 lei/ MWh şi din piaţa reglementată la 350-400 lei/ MWh şi, ulterior, o vindea „băieţilor deştepţi”, în jur de zece la număr, printre care şi Elsid, în pierdere, la preţuri cuprinse între 103-132 lei MWh.
”Când nu a mai avut bani, după ce intrase într-un deficit de numerar de 783 de milioane de lei şi pe o pierdere de 500 de milioane de lei, Hidroelectrica a activat forţa majoră. Hidroelectrica nu s-a prevalat de o manieră arbitrară de această clauză contractuală şi legală, Camera de Comerţ şi Industrie a României fiind instituţia care a emis certificatul de forţă majoră. Forţa majoră este o clauza exoneratoare de obligaţii, fiind recunoscută în legislaţia tuturor ţărilor democratice, indiferent de sistemul de drept. Dar nu şi de băieţii deştepţi. Această atitudine de frondă faţă de o companie ajunsă în incapacitate de plata arată mercantilismul şi ferocitatea cu care tratau băieţii deştepţi Hidroelectrica. Efectul activării forţei majore a fost reducerea în cheie matematică a cantităţilor de energie către toţi cei 41 de parteneri contractuali. Dar Elsid, Electrocarbon, Energy Holding au contestat această măsură. Ce conta dacă Hidroelectrica murea. Ei să facă profit„ a declarat maramureșeanul Remus Borza, şeful EuroInsol.
Societăţile Elsid şi Electrocarbon Slatina, o altă companie deţinută de Mihai Tufan şi Mihai Anastăşescu, aveau un preţ contractual fix de 103 lei/ MWh, departe de a acoperi preţul de cost de 187 lei/MWh şi mult mai mic faţă de preţul pieţei, care oscila în jurul valorii de 220 lei/MWh. Cele două contracte încheiate de Hidroelectrica cu Elsid Titu şi Electrocarbon Slatina au generat, în perioada 2006 – 31 mai 2012, o pierdere de 200 de milioane de lei.
Tufan şi Anastăşescu sunt doi oameni de afaceri din Câmpina, Prahova. Ei apar în topul celor mai bogaţi români, fiecare cu averi în jurul sumei de 60 de milioane de euro, din afaceri în construcţii, comerţi şi energie. Tufan este milionarul secret cu care cunoscuta vedetă de televiziune Andreea Marin s-ar fi iubit departe de ochii lumii. Potrivit wowbiz.ro, Andreea şi Tufan s-au cunoscut în 2003, iar un an mai târziu, ea punea capăt relaţiei, deoarece milioanarul în euro nu ar fi renunţat şi la iubita sa oficială. Partenerul său, Anastăşescu, este la fel de discret.
Conform site-ului regionis.info, unele achiziţii şi tranzacţii realizate prin firmele lui Tufan şi Anastăşescu au făcut obiectul mai multor controale ale fostei Gărzi Financiare din Prahova sau obiectul unor anchete ale, pe atunci, Parchetul Naţional Anticorupţiei. După cum dezvăluiau şi titlurile presei la acea vreme, procurorii Parchetului General au stabilit că, în ianuarie 2003, celebrul Corneliu Iacobov a încheiat două contracte cu Metaleuroest Câmpina, firma celor doi, urmare cărora pachetul de acţiuni deţinut de RAFO la Electrocarbon Slatina şi creanţele de 224 miliarde lei existente între aceleaşi societăţi comerciale au trecut nelegal în proprietatea Metaleuroest. Tot despre începuturi, şi tot din titlurile presei în acele vremuri aflăm şi alte lucruri despre Tufan şi Anastăşescu „PSD şi SRI au pus umărul la afacerile lui Anastăşescu”, „Casirom Turda, un joc al nervilor şi al orgoliilor”, „La Dobromin Constanţa, afaceriştii câmpineni erau cunoscuţi ca favoriţii AVAS-ului” (În 2004, afacerile lui Anastăşescu şi Tufan s-au desfăşurat sub semnul AVAS. Atunci au cumpărat Soceram Bucureşti şi Dobromin Constanţa) sau „Cu preţul dat pe Soceram nu s-au plătit nici birourile din Bucureşti”, conform regionis.info.
Recent, EuroInsol a câştigat definitiv procesul cu Energy Holding, creaţia lui Bogdan Buzăianu (foto), cel mai deştept băiat din energie, şi a fostului ministru PSD Dan Ioan Popescu. Decizia este irevocabilă, nemaiexistând altă cale de atac.
”În data de 12.11.2015, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul declarat de Energy Holding împotriva sentinţei civile nr. 43 din 06.01.2015, pronunţată în Dosarul nr. 29713/3/2012 de Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva măsurii Administratorului Judiciar Euro Insol de denunţare a contractului de vânzare cumpărare energie electrică nr. 33CE/14.01.2004 încheiat cu Hidroelectrica. Decizia este irevocabilă, nemaiexistând altă cale de atac”, se arată într-un comunicat al Euro Insol, companie condusă de Remus Borza.