AcasăEvenimentANI - Consilier local din Baia Sprie declarat incompatibil

ANI – Consilier local din Baia Sprie declarat incompatibil

spot_img

DISTRIBUIȚI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese în cazul a 30 foști sau actuali aleși locali (11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, șapte consilieri locali și doi foști consilieri locali).
Printre ei este și Daniel Vasile Vascul, consilier local în cadrul Consiliului Local Baia Sprie, despre care ANI arată că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iulie 2014 – 03 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de consilier local și funcția de administrator al S.C. Spria Technology Park S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA