Un accident de circulatie a avut loc, in aceasta seara, la intrare in localitatea Nima pe DN1C. Soferul unui autoturism sport AUDI RS4 s-a rostogolit cu masina dupa ce un TIR i-ar fi iesit in fata. Soferul a tras dreapta de volan, a iesit de pe sosea, dupa care a rupt un stalp de lemn si s-a lovit de un podet. In urma impactului cu podetul masina s-a dat peste cap si a aterizat pe plafon.
Din fericire, soferul a scapat fara rani grave si a putut iesi pe propriile picioare din masina. Acesta a fost preluat de o ambulanta de la Dej si transportat la spital pentru investigatii suplimentare. La fata locului s-au deplasat si pompierii dejeni. Politistii continua cercetarile pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Barbatul care se afla la volanul autoturismului AUDI este Silvius Prigoana, fiul cel mic al cunoscutului om de afaceri Silviu Prigoana din Gherla. (Sursa foto, text și video: www.dejeanul.ro)