Toate localităţile din România trebuie să aibă canalizare până la sfârşitul anului 2018, însă realitatea şi cifrele Institutului Naţional de Statistică sunt departe de îndeplinirea termenelor asumate de ţara noastră. Astfel, datele INS arată că la sfârşitul anului 2014, doar 47% din populaţia țării avea locuinţele conectate la sistemele de canalizare.
Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane a impus României mai multe perioade de tranziţie cu privire la colectarea şi epurarea apelor uzate, termenul final fiind 31 decembrie 2018. Potrivit documentului, toate localităţile din România trebuie să aibă canalizare până la sfârşitul anului 2018. Serviciul acesta, de care ar trebui să beneficieze toţi cetăţenii în mai puţin de trei ani, nu este altceva decât un sistem de canale şi conducte care adună apele menajere din mai multe surse pentru a le evacua împreună. De asemenea, evacuarea aceasta nu trebuie făcută oricum, ci conform normelor europene privind protecţia mediului înconjurător prin intermediul staţiilor de epurare.
Totuşi, de acest sistem beneficiază în prezent, la trei ani distanţă de expirarea termenului impus de UE, mai puţin de jumătate din populaţia ţării, cealaltă jumătate având, în continuare, wc-ul în curte. Astfel, potrivit datelor culese şi analizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), la sfârşitul anului 2014, doar 9.391.503 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 47,1% din populaţia României. În privinţa epurării apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost, în 2014, de 8.998.262 persoane (45,1% din populaţia ţării).
La datele INS trebuie adăugat faptul că în ultimii ani, în unele localităţi s-au construit locuințe noi care nu au fost racordate la reţeaua publică de canalizare, însă dispun de fose septice individuale, acestea având, aşadar, toaleta în interiorul locuinţei. Cu toate acestea, deşi numărul acestora nu este cunoscut, este greu de crezut că reprezintă o pondere foarte mare din întreg.
Datele INS arată însă şi o creştere a lungimii reţelei de canalizare, la un total de 28.659 de kilometri, în creştere cu aproape 2.100 km în 2014 faţă de anul anterior. Astfel, în ceea ce priveşte reţeaua de canalizare din România, anul trecut, activitatea de evacuare a apelor uzate din gospodăriile populaţiei şi din unităţile economice şi sociale şi tratarea lor în staţii de epurare s-a desfăşurat în 311 municipii şi oraşe şi în 760 comune. Conform INS, cea mai mare parte din lungimea totală a reţelei de canalizare din România (20.977,2 km) se regăseşte în mediul urban, respectiv în municipii şi oraşe.
Totuşi, în contradicţie cu datele INS, potrivit unui document al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) privind stadiul implementării Directivei 91/271/CEE, în primul semestru al anului 2014 gradul de racordare la canalizare era de 62,5%, respectiv 57% grad de racordare la staţiile de epurare. Cele mai ridicate grade de racordare la reţele de canalizare (peste 80%) erau identificate în judeţele: Braşov, Constanţa, Sibiu şi aglomerarea Bucureşti, iar la polul opus (sub 30%) se află judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Dâmboviţa. Şi în privinţa lungimii totale a reţelei de canalizare există neconcordanţe, ANAR arătând că aceasta este de 31.189,423 km (şi 992,675 km reţea de canalizare în diferite stadii de execuţie), ceea ce înseamnă o diferenţă de 10 mii de kilometri faţă de datele INS. (Oana Nistor)
