Veşti bune pentru peste 500.000 de români care au lucrat în condiţii grele. Preşedintele Klaus Johannis a promulgat legea prin care, de la 1 ianuarie 2016, cresc substanţial pensiile pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă.
Cei aproape 500.000 de români care au muncit în condiţii grele în grupa I şi a II-a de muncă vor primi pensii mărite substanţial din 1 ianuarie 2016.
Klaus Johannis a promulgat luni legea care prevede creşterea punctului de pensie cu 50% pentru pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a.
Este vorba însă doar despre cei care s-au pensionat înainte de 2011. Potrivit Ministerului Muncii, în această situaţie se află 500.000 de români.
Deşi această categorie de pensionari au muncit în condiţii grele, pentru că s-au pensionat în baza legii vechi, primesc acum pensii la fel ca şi cei care au lucrat în condiţii normale de muncă.
Premierul României, Victor Ponta, a reacționat, marți, după ce președintele Klaus Johannis a promulgat, luni, legea care prevede creşterea punctului de pensie cu 50% pentru pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a, fiind vorba însă doar despre românii care s-au pensionat înainte de 2011.
Astfel, Victor Ponta, a publicat, marți, pe pagina sa de socializare un mesaj în care precizează că românii care au lucrat în condiţii grele în grupa I şi a II-a de muncă vor primi pensii mai mari.
”O măsură de dreptate socială: românii care au lucrat în condiţii grele în grupa I şi a II-a de muncă vor primi pensii mai mari! Încă de anul trecut am discutat cu partenerii internaționali și am pus bani deoparte pentru această decizie, care mai repară din nedreptățile comise în 2010-2011”, a scris Victor Ponta.