AcasăEvenimentA ÎNCEPUT! - Street FOOD Festival aduce din nou la Baia Mare...

A ÎNCEPUT! – Street FOOD Festival aduce din nou la Baia Mare preparatele gustoase, muzica bună și activitățile interesante în perioada 12-14 iulie în Piața Libertății

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 12-14 iulie în Piața Libertății timp de 3 zile, gurmanzii și nu numai sunt așteptați să ia parte la o călătorie culinară, dar și culturală în jurul lumii. Cei prezenți vor putea încerca de la preparate asiatice și mexicane până la cele din bucătăria americană sau chiar belgiană. Baia Mare este cel de al 7-lea oraș în care ajung truck-urile cu mâncare gustoasă, iar până la final de an urmează și alte orașe precum Galați, Iași, Bacău sau Craiova.

La Baia Mare vor participa peste 30 de vendori cu diferite preparate care așteaptă să fie descoperite la această ediție, de la fructe de mare, până la burgeri și clătite. Printre vendorii pe care îi amintim la această ediție a Street FOOD Festival Baia Mare se numără Bătrânul Sas, Elemozia, Zobuian, La Nu știu Cine și mulți alți vendori care vor avea fel de fel de preparate apetisante.

Mâncarea bună cu siguranță va fi prezentă și nimeni nu pleacă de la festival fără să încerce un preparat gustos, însă să nu uităm și de celelalte activități din cadrul Street FOOD Festival. Ca în fiecare an cei prezenți la festival vor putea să se bucure de o întreaga experiență, nu numai de una culinară. În perimetrul festivalului a fost pregătită o zonă de Cinema Outdoor unde în fiecare seară vor rula filme precum „Nunta în Ofsaid”, „Omul care l-a ucis pe Don Quijote” și „America Venim”. Binecunoscutul Chef Foa va fi prezent și el în festival anul acesta în primel zile de festival și se va bucura de weekend alături de maramureșeni.

O noutate pe care am pregătit-o pentru public anul acesta la Street FOOD Festival este scena 360 pe care vor avea loc concertele live. Scena 360 este un concept nou, în premieră, pe care l-am integrat în ediția aceasta a festivalului și prin care ne dorim să aducem artiștii cât mai aproape de oameni, iar actul artistic să fie cât mai natural. Soul Serenade, Jurjak, Lucia sau Mihail vor urca pe scenă Street FOOD Festival. În plus, iubitorii de muzică electronică sunt așteptați și ei la VRTW Area unde în fiecare zi vor mixa dj-i cunoscuți și îndrăgiți. Ne dorim să susținem și comunitatea locală de artiști din fiecare oraș în care mergem, astfel că în fiecare oraș avem o scenă specială pe care am numit-o „Local Heros”, unde mixează dj-ii cunoscuți din fiecare oraș.

Și anul acesta truck-urile cu bunătățuri vor ajunge în mai toate colțurile tări pentru că vor poposi la:Oradea, Sibiu, Timișoara, Brașov, Baia Mare, Arad, Galați, Bacău, Iași, Craiova și bineînțeles și Cluj-Napoca.Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca şi ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.

Mai multe informații despre evenimente pe:
Site: www.streetfoodfestival.ro
Facebook: facebook.com/StreetFoodFestivalRomania/
https://bit.ly/2HIpf8o

***
Street FOOD Festival este un eveniment realizat de: Agenția Why Not & Flavours
Prezentat de: Kaufland România
O Experiență: Staropramen
Sprijinit de: Primăria Municipiului Baia Mare

Date de contact:
Simona Michnea
E-mail: simona@why-not.us
Tel: 0754 924 009

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA