Ca urmare a acţiunilor întreprinse la începutul acestei săptămâni, poliţiştii rutieri au aplicat, în doar două zile, 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 47.000 de lei.
Având în vedere că neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi traversarea neregulamentară reprezintă cauze principale ale producerii accidentelor de circulaţie, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au acţionat luni, 16 noiembrie, pentru depistarea şoferilor şi a pietonilor care nu respectă aceste reguli. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 20.000 de lei. De asemenea, au reţinut opt permise de conducere şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi au retras un certificat de înmatriculare.
Ieri, 17 noiembrie, pe raza municipiului Baia Mare şi a localităţilor Recea şi Fărcaşa, poliţiştii au fost prezenţi în trafic pentru a depista conducătorii auto care pun în pericol siguranţa traficului rutier. Astfel poliţiştii au constatat 94 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate este de aproape 27.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare.
În acest context, poliţiştii maramureşeni atrag atenţia că fiecare participant la trafic influenţează gradul de siguranţă rutieră iar cei care nu respectă normele privind circulaţia pe drumurile publice îşi pun în pericol atât viaţa şi integritatea lor corporală cât şi a celorlalte persoane care se deplasează regulamentar.