Ștefan Florian Bisztricki este tare mândru de locurile unde s-a născut și a copilărit. Originar din Preluca Veche, a fost profesor în Tg, Lăpuș, student în Tg. Mureș, actor în Cluj Napoca iar acum trăiește în Londra. Aici a avut parte de o întâmplare care l-a convins că lumea este, într-adevăr, mică și că satul lui este iubit și de alții. Inclusiv de Ian Macilwain, englezul care își vernisa expoziția despre Maramureș la Institutul Cultural Român din capitala Marii Britanii.

”Să îți auzi numele satului povestit peste hotare cu atâta pasiune și drag (și nu de către oricine), să ți se spună, de cei care l-au văzut, că e unul din cele mai frumoase locuri și de cei cărora le povestești (acuma și povestitul contează) că e unul din locurile asupra căruia trebuie să păstrăm tăcerea – asta înseamnă să fii prelucan!

Cum s-a întâmplat? Am mers astă seară (împins mai mult de la spate de bunul prieten Cătălin Savin, care îmi promitea o seară ce o să-mi placă, el știa dinainte va să zică ce și cum) la o lansare de carte/album despre Maramureș și o expoziție foto plus o discuție – despre Transilvania, la Institutul Cultural Român din Londra.

Sus, o sală plină de oameni (români și străini) și în fața lor alți oameni: fotografi – cercetători – scriitori-intelectuali, nu știu ce or fi fost toți cinci sau șase, poate și sociologi, cert e că erau de alt neam, englezi or fi fost, mă rog, oameni care vorbeau despre Transilvania… Și am înțeles că Transilvania e minunată pentru oamenii aceia, atât de frumoasă și colorată, atât de diversă, că mâncarea din Transilvania e atât de bună, că oamenii nu au de ce să creadă că mâncarea lor are alte influențe pentru că, oricât ar fi așa, gustul e total altul, că oamenii sunt minunați, că oamenii au nevoie de bani în Transilvania ca să-și mențină tradiția. Au înțeles mult din sufletul transilvan, că e atât de frumoasă prin diversitatea ce o prezintă: sași, secui, unguri și alte nații, că sunt primitori… dar undeva plutea și acel aer de observator cu superioritate, așa un pic, parcă un pic s-a vorbit prea mult despre necesitatea turismului ca și cum ei știu cum să faca asta, parcă… Dar s-a terminat și și-au mai adus aminte o dată oamenii de băutura aia minunată…

Și am coborât apoi la parter, unde Ian Macilwain, dădea autografe pe cărțile lui: Maramureș. Și o răsfoiesc și parcă mă trecea așa un nod de dor văzând pozele din Maramureșul Voievodal așternându-se una după alta, caractere, locuri, horincii, șuri, case, povești… Și din vorbă în vorbă și din poveste în poveste, că nu pot să ajung undeva și să nu știe oamenii de unde îs eu, îmi zice cineva de acolo, de la Institut (care aflase de la Cătălin că sunt din locul acela pentru care păstrezi liniște): spune-i că ești din Preluca, e nebun după Preluca…

Cum să nu te ia cu emoție și cu lumină în ochi? Cum să nu-ți treacă o fărâma de fior prin stomac și să nu te inunde bucuria de copil ce se duce toată în zâmbet când lumea asta mare e atât de mică încât pe un scoțian și un prelucan îi unește povestea unui loc în inima Angliei?

– hello!
– hy! look, this is țuica from Maramureș, da-l întrerup și zic:
– i know, i’m from Preluca!

Și-a stat omul și s-a uitat la mine… niște secunde nu multe da’ bune și intense… Pentru el, să întâlnească un prelucan în Londra, un om din satul de unde venise cu zece zile în urmă, fără să se fi gândit dinainte la asta, era de bună seamă mult mai de-a mirarea decât să întâlnesc eu un străin ce ajunsese si la mine în sat. și după ce omul a făcut vreo două grimase de nu-mi vine să cred și a mai zis si un : really? mi-a povestit despre satul meu… Poftim? ba nu: what!? și-am băut un pahar de horincă din Maramureș în Institutul Cultural Român din Londra și am povestit de Maramureș, și de oameni, și de pălincii, și de pozele ce mi le-a trimite și mi-am mai zis de câteva ori: doamne, da mică-i lumea! și asta înseamnă să fii prelucan.

Sssst! Nu mai ziceți la nimeni despre satul ăsta frumos. Așa numai la cine trebe. OK?”, a scris prelucanul pripășit în Londra pe pagina sa de Facebook.

Comentariile nu au întârziat să apară. Unul a fost scris chiar de englezul care făcuse fotografiile. Ian Macilwain a scris că i-ar place să înțeleagă ce e scris în postarea de pe rețeaua de socializare. Și atunci i s-a făcut un rezumat al poveștii, în limba engleză, însoțit de rugămintea lui Ștefan să îi fie trimise fotografiile cu satul său și de un oftat: ”Preluca, Preluca…. of of”.

Ioan Buda Țețu