Nordicii în handbal sunt ca și germanii în fotbal. Niciodată nu ești sigur că i-ai învins decât după ce fac duș și îi vezi urcând în autocar. Am avut ocazia să ne convingem astăzi cei vreo 1.800 de spectatori prezenți în polivalenta băimăreană. Același lucru l-au văzut și miile de telespectatori băimăreni, dar ei nu l-au putut simți pentru că una este să stai în fața televizorului cu bericica și sticksurile, și alta e să trăiește pe viu ceea ce se întâmplă în terenul de joc.
Surprinzător de puțină lume pentru un asemenea meci. Scuza cu vremea câinească de afară nu ține. Nici cea cu prețul biletului. Mai degrabă cred că a intervenit plictiseala și comoditatea celor care sunt suporteri doar declarativ, iar când e vorba de a face un minim efort, renunță în favoarea confortului.
Poate că e prea mult pentru un oraș ca Baia Mare să aibă în două zile două meciuri din Liga Campionilor, așa cum s-a întâmplat sâmbătă și duminică. Poate că nu suntem în stare să apreciem cum se cuvine performanța de a avea echipa feminină calificată în grupele principale, iar cea de băieți să aibă adunate nouă puncte și șanse reale de a mai face câteva. Poate suntem condamnați să revenim la vremurile când sala sporturilor era populată doar cu rudele și prietenii celor care evoluau în teren. Decăderea sportului de performanță e sigură atunci când acesta se lovește de indiferența cetățenilor.
Nici nu știu dacă am pierdut sau am câștigat un punct în confruntarea cu solida echipă daneză Skjern Handbold. Cred că l-am pierdut dacă luăm în calcul doar primele 40 de minute, și l-am câștigat atunci când ne gândim că pe final am alergat disperați după egalare și că în ultimele secunde un danez a izbit cu sete mingea în bara porții lui Răzvan Pop.
Momentul psihologic al meciului s-a consumat pe parcursul a trei-patru minute. În minutul 40 Minaur conducea cu 20-17, era în atac și avea dublă superioritate. În loc să profite de oportunitatea ivită și să se distanțeze pe tabelă de adversar, a primit două goluri și n-a înscris niciunul. În minutul următor, danezi au egalat la 20, după ce un jucător de-al lor i-a luat mingea din mână unui băimărean, care pur și simplu nu pricepea ce se întâmplă. Năuceala venită parcă din senin, i-a costat scump pe băimăreni. Norocul lor s-a numit Inal Aflitulin, cel care a luat meciul pe cont propriu și a înscris de patru ori, readucându-și echipa cu picioarele pe pământ, mă rog, pe pardosea. Am înțeles în minutele acelea de ce Aflitulin e ca și plecat la o echipă din Bundesliga.
Am făcut doar egal, deși am avut meciul în mână, pentru că am transformat doar o aruncare de la 7 metri din cele cinci acordate de arbitri ruși. Pe final nu puteam obține mai mult și din cauza faptului că după schimbarea lui Daniel Bera (excesiv de nervos), antrenorul Petru Pop a uitat să-l cheme lângă el, pe bancă, pe Sandu Gheorghiță Sabou, deși toată lumea a văzut că acesta nu are nicio treabă în teren.
Stingher pe banca tehnică, lui Petru Pop n-a fost cine să-i spună că Sabou e mai ineficient decât Bera și atunci când acesta nu joacă. Păcat de aceste scăpări, pentru că echipa a reușit unele goluri spectaculoase în urma unor scheme de joc ca la carte, dovadă că la antrenamente nu se stă degeaba.
A fost un meci tensionat, cu multe eliminări (5-7), cu un cartonaș roșu în tabăra daneză, cu intervenții la limita regulamentului în faza de apărare. Minaur a acumulat nouă puncte, atâtea câte au și danezi, dar cu unul mai puțin decât lidera grupei, Motor Zaporoje. Mai sunt trei etape de disputat și multe se mai pot întâmpla.
Grigore Ciascai
