AcasăslolvaciaINEDIT - „Ultimii dinozauri din Transilvania”, vedete la Muzeul de Mineralogie Baia...

INEDIT – „Ultimii dinozauri din Transilvania”, vedete la Muzeul de Mineralogie Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Băimărenii pot să viziteze în această perioadă o expoziţie deosebită care a fost vernisată în urmă cu doar câteva zile la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Expoziția pune în valoare o serie de fosile unicat descoperite pe parcursul mai multor ani de cercetări de către paleontologii clujeni, coordonaţi de prof. univ. dr. Vlad Codrea, la care se adaugă câteva reconstituiri, care încearcă să redea cât mai fidel aspectul acestor vechi “locuitori” ai Transilvaniei.

 

„Noi suntem foarte bucuroşi pentru că am reuşit să ne organizăm şi să aducem această expoziţie la Baia Mare, este realizată în colaborare cu Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, cu câteva strucuturi din cadrul acestei universităţi, respectiv Direcţia Patrimoniului Cultural Universitar, Muzeul de Paleontologie, Stratigrafie şi Laboratorul de Paleotheriologie şi Paleontologia Vertebratelor.

Expoziţia a funcţionat anterior la Cluj Napoca, în foaierul Casei Universitarilor, apoi la Sighetu Marmaţiei o perioadă mai scurtă şi apoi a revenit de curând la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare”, a declarat Ioan Denuţ, directorul muzeului.
Vizitatorii vor putea să admire două tipuri de exponate: fosile dar şi reproduceri ale ultimilor dinozauri care au trăit în Transilvania.

„O primă categorie este reprezentată de fosilele provenind din diferite schelete ale dinozaurilor pitici cum se numesc ei, care au trăit pe teritoriul Transilvaniei în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani în zona aşa numită «Insulă Haţeg». Aceşti dinozauri sunt numiţi şi dinozaurii pitici din Transilvania datorită fenomenului de nanism pe care l-au suferit, în sensul că pe acea insulă resursele de hrană erau limitate astfel încât dimensiunile acestora au scăzut treptat, ei fiind mai mici ca şi dimensiuni în comparaţie cu fraţii lor din zona centrală şi vestică a Europei.

Expoziţia cuprinde 63 de piese fosile dintre care cele mai reprezentative sunt un cuib cu ouă de dinozaur descoperite în Zona Haţegului: Aceste cuiburi cu ouă, mai multe descoperite la noi în ţară, sunt deosebite pentru că dinozaurii foloseau acelaşi loc de „cuibărit” de la an la an. De asemenea, tot în cadrul expoziţiei mai există un craniu al unui strămoş al crocodilului actual. În afară de cele 63 de piese fosile, „vedetele” sunt patru reproduceri, reconstituiri în mărime naturală ale unor dinozauri care au trăit în timpul Cretacicului pe Insula Haţeg.
Ana Pop

 

foto muzeulminbm.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA