AcasăActualitatePoliticCRIZA POLITICĂ – Liberalii vor alegeri anticipate, dar PSD este preferatul românilor

CRIZA POLITICĂ – Liberalii vor alegeri anticipate, dar PSD este preferatul românilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal se află pe primele două locuri în intenţia de vot a românilor la parlamentare, relevă ultimul sondaj al CSCI.

Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar obţine 39% din voturi, în timp ce noul PNL (PNL+PDL) ar fi votat de 35% dintre români.

La o distanţă considerabilă, dar aproape de pragul electoral şi la egalitate se află ALDE (PLR+PC) şi PMP, fiecare cu câte 5%, în timp ce UNPR scade la 2%.

Dintre partidele anti-sistem, cele care obţin scorurile cele mai bune sunt M10 al Monicăi Macovei (5%) şi PRU al lui Bogdan Diaconu (3%), evidenţiază concluziile CSCI.

Aproape jumătate (49%) dintre români îi acordă preşedintelui Klaus Johannis cea mai multă încredere, el fiind urmat de Victor Ponta cu 39% şi Călin Popescu Tăriceanu cu 35%, relevă un sondaj CSCI.

Topul încrederii este completat de Rovana Plumb (30%), Liviu Dragnea (24%), Monica Macovei (24%), Mihai Răzvan Ungureanu (23%), Traian Băsescu (17%), Alina Gorghiu (10%).

Chiar dacă este în scădere, de la 52% în octombrie, Johannis rămâne pe prima poziţie în top, cu 49%, în timp ce încrederea în Victor Ponta creşte de la 36% în octombrie la 39% în noiembrie.

Potrivit cercetării sociologice, numărul românilor care consideră că în guvernarea Ponta starea economiei s-a îmbunătăţit a crescut cu 7 procente, de la 41% (octombrie) la 48% (noiembrie), 22% dintre respondenţi fiind de părere că starea economiei s-a înrăutăţit.

În ceea ce priveşte direcţia spre care se îndreaptă România, numărul românilor care consideră că, în momentul de faţă, ţara se îndreaptă într-o direcţie bună a scăzut de la 42% în luna octombrie la 40% în noiembrie, 55% dintre cei intervievaţi apreciind că direcţia spre care ţara se îndreaptă este una greşită.

Sondajul a fost realizat în perioada 2 – 4 noiembrie, pe un eşantion naţional format din 992 de persoane adulte, având o eroare tolerată de 3,2%, la un nivel de probabilitate de 95%.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA