Nu vreau să merg la şcoală!“, se întâmplă adesea ca părinţii să audă de la cei mici în clasele primare. Refuzul copilului de a mai merge la şcoală poate ascunde o varietate de probleme, iar părintele trebuie să descopere care este motivul acestui comportament, nu să-l trateze ca pe un simplu moft.
Părinţii nu au mereu răbdare să descopere care este adevăratul motiv pentru care copilul se trezeşte plângând într-o dimineaţă şi spune că nu vrea să meargă la şcoală. Iniţail, refuzul este pus pe seama oboselii sau a răsfăţului, dar această atitudine poate ascunde şi probleme mai complicate, uneori chiar grave, cu care se poate confrunta copilul, avertizează psihologul american Meri Wallace, expert în creşterea şi educarea copilului, autor al mai multor cărţi de specialitate.
Copiii care abia au început şcoala, de exemplu, au adesea impresia că mersul la şcoală este ceva temporar, iar după primele săptămâni sau chiar luni în care au fost entuziasmaţi de noutate, să realizeze că trebuie să facă acest lucru pentru o perioadă nedefinită de timp, mai ales că apar şi aspecte care le displac. De asemenea, şcoala reprezintă o schimbare destul de mare pentru copil, fiind un loc unde trebuie să stea cuminte, aşezat, i se cere să se concentreze perioade lungi de timp, să respecte reguli mult mai stricte decât la grădiniţă sau acasă.
Aceste schimbări cosumă foarte multă energie şi presupune din partea lor un efort de voinţă imens, aşa că este normal ca cel mic să ajungă să tânjească la un moment dat după atmosfera de acasă. În spatele refuzului se pot ascunde însă şi lucruri mai grave care se petrec la şcoală, avertizează expertul american în parenting. Se întâmplă adesea ca micuţul să se izoleze de ceilalţi copii pentru că îi este greu să se integreze şi să-şi facă prieteni, să fie agresat verbal sau fizic (există şi cazuri rare când se petrec inclusiv agresiuni sexuale, punctează psihologul) de un coleg mai îndrăzneţ sau chiar de copii din clasele mai mari, să fie speriat de învăţător dintr-un motiv anume, real sau închipuit etc. Bineînţeles, în aceste cazuri refuzul copilului de a merge la şcoală va fi cu atât mai puternic, probabil că va avea şi alte comportamente care vor da de gândit.
Paşii pe care trebuie să-i facă părintele pentru a afla ce se petrece cu copilul
Înainte ca părintele să tragă vreo concluzie pripită referitoare la motivul refuzului, indicat este să investigheze cauzele acestei atitudini, recomandă psihologul Meri Wallace.
1. În primul rând, părintele trebuie să aibă o discuţie cu copilul, conversaţie purtată pe un ton calm, pentru a descoperi ce îl face nefericit. Poate fi un lucru minor pentru părinte, dar pentru copil se poate dovedi suficient de important sau de traumatizant pentru a refuza să mai meargă din nou în locul unde se aşteaptă să se întâlnească din nou cu situaţia neplăcută.
2. Următorul pas este ca părintele să discute cu învăţătorul, dacă problema nu s-a rezolvat şi copilul continuă să refuze să meargă la şcoală. De multe ori, învăţătorii vor spune că nu este nimic în neregulă cu copilul şi că la şcoală se comportă normal. Însă simpla atenţionare îi va face, totuşi, să fie mai atenţi la ceea ce face copilul dumneavoastră. Atunci când copilul afirmă că problema este chiar învăţătorul (poate a fost agresiv cu el, verbal sau chiar fizic), nu-i acordaţi încredere doar învăţătorului, în cazul în care neagă, ci şi copilului dumneavoastră.
3. Nu în ultimul rând, încercaţi să aflaţi de la învăţător câteva informaţii relevante: copilul are prieteni la şcoală, participă cu plăcere la activităţi, s-a petrecut ceva la şcoală care ar putea să-l facă nefericit, colegii îl includ în jocurile lor? Dacă identificaţi o problemă, atunci este nevoie să colaboraţi cu învăţătorul pentru ca cel mic să depăşească problema cu care se confruntă.
4. În cazul în care şcoala dispune de un consilier sau de un psiholog atunci puteţi discuta cu acesta problema copilului. Psihologul poate observa copilul mai atent în timpul zilei pentru a vedea cum se comportă sau, în urma unei discuţii cu copilul poate descoperi că problema poate fi chiar ceva ce se întâmplă acasă, nu la şcoală, dar se teme să le mărturisească părinţilor. Adesea, se întâmplă ca elevii din clasele primare care au fraţi mai mici, care stau acasă cu mamele, să se simtă geloşi pentru că ei trebuie să meargă la şcoală în timp ce fraţii stau cu mamele.
5. Important este părintele să-i ofere sprijin şi înţelegere copilului, nu să-l certe şi să-l facă să se simtă vinovat pentru că se comportă astfel. El este deja speriat, furios sau trist dintr-un motiv anume, nu are nevoie ca părintele să-l împovăreze şi mai mult. Specialistul în creşterea copilului mai arată că părintele trebuie să-i explice copilului că ştie că se simte nefericit şi că îi este greu să meargă la şcoală, dar în acelaşi timp să-i explice de ce este important şi plăcut să meargă la şcoală.
Pentru că învaţă lucruri interesante, pentru că acolo îşi întâlneşte prietenii, pentru că are o învăţătoare/învăţător care ţine la el şi care îl va ajuta dacă îi spune ce probleme are etc. Esenţial este ca cel mic să nu dezvolte aversiune şi teamă faţă de ideea de şcoală, pentru că această atitudine îi va afecta evoluţia educaţională pe viitor, dar şi încrederea în sine, subliniază psihologul Meri Wallace.
adevarul.ro
