Pe Facebook este postat un apel la solidaritate cu familiile îndoliate în urma incendiului produs în clubul Colectiv, din Bucureşti. După marşul organizat duminică în capitală au fost organizate acţiuni similare şi în alte localităţi. Peste 12.000 de bucureșteni au ieșit duminică, în Bucureşti, pentru a ajunge să aprindă o lumânare sau să pună o floare la locul tragediei din clubul Colectiv. Alte sute de oameni s-au adunat și au aprins lumânări la amiază la Cluj, Iași, Brașov, Galați, Târgoviște, Galați, Reșița, iar seara, la Timișoara.
Băimărenii sunt aşteptaţi azi după-masă, de la ora 17.00, la un marş al tăcerii. “Solidaritate, durere şi revoltă. Asta simţim cu toţii acum. Trebuie să facem ceva mai mult pentru a onora memoria tinerilor care şi-au pierdut vieţile în cumplitul incendiu de la clubul Colectiv din Bucureşti. Suntem o naţiune în doliu.
Este o cumplită tragedie pentru România. Este momentul să ne arătăm solidaritatea şi să dovedim că românii nu şi-au pierdut simţul civic şi simţul datoriei faţă de semeni. Că suntem uniţi”, motivează organizatorii evenimentului.
Totodată, ei atrag atenţia că este un marş al tăcerii, aşa că “Atenţie! Această acţiune nu este una de protest ci una de comemorare, aşa dar vă rugăm să nu veniţi cu pancarde şi nici să scandaţi!
Participanţii la marş se vor întâlni la ora 17:00 în Piaţa Revoluţiei şi vor pleca la 17:30, în marş, pe strada Gheorghe Şincai, spre Piaţa Libertăţii (Centrul Vechi) unde vor ţine un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv.
Organizatorii marşului atrag, totuşi, atenţia celor care ne conduc că este momentul unei schimbări la nivelul întregii societăţi.
„Stimați guvernanți și stimați politicieni, priviți imaginile acestei dureri și apoi priviți-vă în oglindă. Și măcar în ceasul al 13-lea înțelegeți că acești oameni nu vor doar pedepsirea vinovaților pentru tragedia din Colectiv, ci și o schimbare mult mai amplă, a întregului sistem care a provocat atâta durere. Și gândiți-vă bine, că data viitoare nu vor mai ieși în stradă cu lumânări și flori!” – Mihai Goţiu, jurnalist.
ActualMM