HCM Baia Mare a pierdut al doilea meci consecutiv disputat în Liga Campionilor. După ce, săptămâna trecută, fetele antrenate de Aurelian Roșca și Ioan Băban au pierdut meciul disputat în compania campioanei Norvegiei, Larvik HK, de această dată handbalistele au pierdut la două goluri diferență confruntarea cu Rostov-Don. După cele 60 de minute de joc, tabela de marcat a arătat 20-22, după ce scorul înregistrat la pauză a fost de 10-13.
Handbalistele de la HCM Baia Mare au jucat mai bine în meciul cu Rostov-Don, dar nu suficient pentru a le învinge pe rusoaice. Scorul a fost deschis de echipa Rostov-Don, iar HCM Baia Mare a egalat în minutul 26, când scorul a fost de 10-10 după o reușită a handbalistelor noastre.
„Am jucat mai bine decât în meciul cu Larvik de săptămâna trecută. Apărarea a funcționat mai bine, dar am întâlnit o echipă puternică. Îmi felicit jucătoarele pentru dăruirea cu care au luptat. Ne pare rău că nu am putut obține o victorie azi, dar sperăm să facem un joc mai bun în Rusia”, a spus antrenorul HCM Baia Mare, Aurelian Roșca.
”Trebuie să ne felicităm adversarul pentru joc și victorie. Handbalistele de la Rostov-Don au dat azi totul pe teren, la fel am făcut și noi. Ne pare rău că nu am câștigat, dar promitem să ne luăm revanșa”, a mai adăugat Paula Ungureanu.
În timpul meciului, în minutul 45 handbalistele de la HCM Baia Mare s-au văzut nevoite să joace fără căpitanul lor, după ce Valentina Ardean Elisei a văzut cartonașul roșu.
HCM Baia Mare: Ungureanu (13 intervenții, o aruncare de la 7m apărată), Munteanu, Abbingh 6 (3 din 7m), Pineau 5, Jezic 3, Perianu 2, Ardean Elisei 1, Marin 1, Do Nascimento 1, Geiger 1, Nechita, Oltean, Tănăsie, Szucs, Gjeorgjievska, Tătar.
Rostov-Don: Lunde (10), Sedoykina, Sen 5, Managarova 5, Ilina 5 (2), Avdekova 2, Borshchenko 1, Petrova 1, Slivinskaya 1, Shymkute 1, Bobrovnikova 1, Davydenko, Makeeva, Kiseleva Punko, Stepanova.
Simona Vasiac