Peste 100.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale, în valoare de 50 de lei pe lună, cu condiţia să meargă la grădiniţă, anunţă, joi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată de preşedintele României, în 28 octombrie. Legea preia, la nivel de metodologie, mecanismul programului „Fiecare Copil în Grădiniţă”, pilotat în ultimii cinci ani de Asociaţia OvidiuRo în 43 de comunităţi din România.
Conform unei evaluări iniţiale a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiţionate de prezenţa la grădiniţă.
Ministerul Muncii estimează costul anual al tichetelor sociale, suportat de la bugetul de stat prin cotele defalcate de TVA, la 39 de milioane de lei. Prin intermediul acestei legi, familiile defavorizate primesc tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună pentru fiecare copil de vârstă preşcolară, condiţionate de prezenţa zilnică la grădiniţă a celor mici.
Proiectul de lege a fost votat în octombrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor cu 289 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri. Senatul a votat legea în iunie 2015 cu 117 voturi pentru, două abţineri şi nici unul împotrivă, precizează MECS.
Maria Gheorghiu, cofondator Asociaţia OvidiuRo a spus, la rândul său că viziunea care a stat la baza programului dezvoltat de asociaţie a fost ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educaţie preşcolară de calitate.
„Mă bucur că suntem mai aproape ca oricând de momentul în care uşa grădiniţei va fi deschisă pentru toţi copiii din România. Urmează etapa clarificării normelor de implementare care vor avea la bază metodologia Fiecare Copil în Grădiniţă – optimizată prin experienţa noastră din ultimii 5 ani – care credem că îşi va dovedi eficienţa în fiecare comunitate din România”, a mai spus Maria Gheorghiu.
Iniţiatorul legii, ministrul Agriculturii Daniel Constantin, a spus că acordarea condiţionată a tichetelor, în funcţie de prezenţa copiilor la grădiniţă, diferenţiază acest beneficiu social de multe altele, acest aspect asigurându-i sprijinul miniştrilor Educaţiei şi Muncii şi punctul de vedere favorabil al Guvernului.
„Potrivit studiilor de specialitate, investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie pentru că favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează ulterior dezvoltarea competenţelor, crescând şansele de reuşită şcolară, de acces pe piaţa muncii şi de integrare socială. Acest demers legislativ este încă un pas pe care îl facem alături de partenerii noştri, pentru a sprijini viitorul copiilor României”, a spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Programul „Fiecare Copil în Grădiniţă” sprijină în acest an şcolar peste 2.400 de copii din 11 judeţe să meargă la grădiniţă. Pe lângă mecanismul tichetelor sociale condiţionate de prezenţa riguros monitorizată, „Fiecare Copil în Grădiniţă” asigură rechizitele de bază necesare la grădiniţă, îmbrăcămintea şi încălţămintea acordată de două ori pe an copiilor eligibili, fructe, produse pentru igienă, formarea profesorilor şi programe de educaţie pentru sănătate, etc. Toate aceste componente sunt susţinute din donaţii private ale unor ONG-uri internaţionale, ale unor mari companii din România, şi de primăriile locale care asigură seturile de haine şi încălţăminte pentru copii.
Mediafax