AcasăActualitateSocialCERC VICIOS – Romii de pe Craica nu se pot angaja...

CERC VICIOS – Romii de pe Craica nu se pot angaja pentru că nu au studii, dar părinții nu își lasă copiii la școală

spot_img

DISTRIBUIȚI

În luna februarie a acestui an, Municipiul Baia Mare (prin Serviciul Public Asistență Socială – SPAS) a demarat proiectul ”Centrul de educație timpurie Curcubeu”, în parteneriat cu Asociația Pactul Regional Nord – Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială (PROIS NV). Obiectivul general al proiectului este promovarea incluziunii sociale, a egalității de șanse și de gen la nivelul Regiunii Nord – Vest prin promovarea perspectivei de gen în viața socială și prin dezvoltarea de noi servicii complementare.

Una dintre etapele acestui proiect s-a desfășurat azi, 29 octombrie, în Sala de Conferințe Millennium, unde au fost făcute publice rezultatele unui sondaj și ale unui focus – grup ce au fost efectuate în comunitatea de romi de pe Craica.

Zona este considerată, conform spuselor Ramonei Oneț, director general adjunct SPAS Baia Mare, drept cea mai mare comunitate vulnerabilă de la nivelul orașului. În sondaj au fost cuprinse 31 de persoane, numărul fiind considerat reprezentativ, dat fiind faptul că aici trăiesc 484 de persoane, în 159 de adăposturi improvizate.

Răspunsurile la întrebări au arătat că mai mult de jumătate dintre cei chestionați (18) îndeplinesc criteriile pentru încadrarea în gradul de sărăcie severă. Astfel, toți cei din comunitate locuiesc ilegal, deci nu se poate pune probleme plății chiriei. Dar majoritatea nu își pot asigura încălzirea locuințelor, nu pot face față unor cheltuieli neprevăzute, nu au mașină de spălat, nu au apă curentă. Aceste probleme ar putea fi rezolvate dacă oamenii ar munci. Sondajul a arătat însă că doar cel mult o persoană muncește din fiecare familie, ceea ce înseamnă că doar aproximativ 30% din locuitorii de pe Craica. Mai mult, dintre cele 31 de persoane chestionate, 14 nu au lucrat niciodată, iar 5 nu lucrează de peste 15 ani.

Explicațiile date au fost legate de nivelul educației, romii recunoscând că nu au calificarea necesară pentru a se angaja. Pe de altă parte, unii spun că sunt discriminați, nefiind angajați pentru că sunt romi.

Cei prezenți la dezbateri au arătat însă și alte cauze ale procentajului mic de angajați din comunitate. Loredana Mihaly, de la Asociația Young Roma, a explicat că romii nu se pot adapta unui program dar a recunoscut că rezultatele sondajului corespund realității. În plus, deși cei chestionați au recunoscut că au nevoie de educație absenteismul școlar se manifestă încă din învățământul timpuriu, respectiv de la grădiniță. Pentru cei de pe Craica nu există noțiunea de creșă sau grădiniță, lucru explicat de Loredana Mihaly prin faptul că  mamele rome nu își lasă copiii de lângă ele la vârste atât de mici.

Numai că lucrurile continuă și în ce privește vârstele mai mari. Astfel, a fost nevoie să fie angajată o persoană care să ducă la școală copiii din zonă. ”Felicit administrația publică pentru că a acordat o foarte mare atenție comunității Craica. Domnul primar nu a rămas insensibil, a angajat un om cu șase clase din comunitate care duce și aduce copiii la școală. Așa, din 60 de copii cuprinși în clasa zero, 55 au finalizat-o”, a arătat Loredana Lihaly.

După cum  a arătat Ștefania Isăilă, reprezentanta PROISNV, se oprește mersul la școală în jurul vârstei de 15 ani, însă frecvența este foarte redusă înainte. ”Pe lângă că părinții nu au mers la școală, îi opresc și pe copii, așa că nu obțin o calificare. Este un cerc vicios, ruperea acestui cerc vicios se poate face doar prin educație”, a arătat Ștefania Isăilă.

Au fost aduse în discuție și alte aspecte legate de lipsa de educație a celor de pe Craica: nevoia de mediatori școlari care să facă legătura între școală și comunitate, posibilitatea oferirii de servicii sociale (hrană, baie etc.) prin programe derulate la școală, refuzul unor persoane din comunitate de a urma exemplul unor modele, absolvente de studii, dar și al unor persoane de etnie romă, cu educație, de a lucra cu cei de aceeași etnie.

Concluzia dezbaterilor a fost trasă de Gabriela Hofer, viceprimarul municipiului Baia Mare: ”Este clar că educația este cea care îi va ajuta să se integreze și aceasta trebuie să înceapă de la creșă. Creșa Curcubeu este primul pas către integrarea lor, o creșă care va fi la standarde europene. Nu poate nimeni spune că doar copiii români au acces la Creșa 3 sau Creșa 5. Am făcut primul pas noi, administrația locală, pentru a oferi copiilor romi accesul la condiții europene. Păstrați-vă tradițiile dar încercați să țineți pasul cu societatea actuală”.

Ioan Buda Țețu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA