AcasăslolvaciaEVENIMENT – Astăzi are loc în Capitală prezentarea albumului dedicat artistului plastic...

EVENIMENT – Astăzi are loc în Capitală prezentarea albumului dedicat artistului plastic băimărean Adrian Ghenie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Albumul Adrian Ghenie – Darwin’s Room este prima publicaţie românească dedicată pictorului băimărean  Adrian Ghenie, unul dintre cei mai apreciaţi artişti români contemporani, reunind reproduceri de calitate ale lucrărilor prezentate la Bienala de Artă de la Veneţia, texte critice, interviuri şi extrase din presa internaţională.

Volumul, co-editat de Mihai Pop şi Corina Şuteu, însoţeşte proiectul care reprezintă România la cea de-a 56-a ediţie a Bienalei de Artă de la Veneţia (9 mai–22 noiembrie 2015; curator: Mihai Pop, arhitect: Attila Kim).

Prezentarea albumului va avea loc duminică, 25 octombrie, la ora 17.00, la prima întâlnire dedicată Bienalei de la Veneţia, găzduită de Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la care participă Corina Şuteu, coordonator de proiect şi co-editor al albumului, şi Attila Kim, arhitectul expoziţiei.

Cele două ediţii ale Duminicilor Bienalei de la Veneţia sunt ocazii de a intra în contact cu experienţa celui mai important eveniment internaţional de artă contemporană, în timpul ultimei luni a desfăşurării acestuia. Editorii albumului dedicat expoziţiei şi realizatorii Darwin’s Room vor pune în perspectivă parcursul realizării conceptului şi expoziţiei, sensul acestora pentru Adrian Ghenie, rolul picturii într-o piaţă de artă dominată de alte medii.

„Tema Bienalei din acest an – All the World’s Futures, formulată de curatorul Oknui Enwezor – propune un exerciţiu de reflecţie privind viitorul umanităţii, iar Pavilionul României contribuie prin expoziţia Darwin’s Room, cuprinzând picturi recente ale artistului, la nuanţarea citirii trecutului ca parte indispensabilă a viziunii despre viitor. Acest lucru implică şi examinarea atentă a miturilor care au stat la baza scrierii istoriei, a ficţiunilor care au ajuns să definească o naţiune şi a luptelor de putere în urma cărora au apărut «centrul» şi «periferia» (sau învingătorii şi învinşii).

Adrian Ghenie propune, prin laboratorul lui Darwin, o cale de reinterpretare a surselor istorice la care ne raportăm, filtrate prin materialul vizual «neoficial», abundent şi neordonat ierarhic, alcătuit din fotografii, articole şi documentare ca surse principale”, apreciază Mihai Pop.(cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA