Acasăsinucidere maramuresNEW YORK: România susţine consolidarea neproliferării nucleare

NEW YORK: România susţine consolidarea neproliferării nucleare

spot_img

DISTRIBUIȚI

În perioada 8 octombrie – 9 noiembrie 2015, la New York, are loc sesiunea anuală a Comisiei I a Adunării Generale a ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internațională.  Cu acest prilej, la 20 octombrie a.c., Reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a susţinut, intervenţia naţională din cadrul dezbaterii tematice privind armele nucleare.

Ambasadorul a prezentat poziţia naţională a României pe problematica nucleară, în contextul rolului pe care ţara noastră şi l-a asumat în forurile internaționale de profil, prin deţinerea preşedinţiei Comitetului principal II privind neproliferarea nucleară din cadrul Conferinţei de evaluare a punerii în aplicare a Tratatului privind neproliferarea nucleară (TNP), care a avut loc în primăvara anului 2015, la New York.

A fost reiterat angajamentul ferm al României în sprijinul arhitecturii internaționale de securitate, al mecanismelor multilaterale de neproliferare şi dezarmare nucleară. Ambasadorul Jinga a subliniat faptul că „TNP reprezintă fundamentul regimului de neproliferare şi singura opțiune viabilă” şi a arătat că, în calitate de stat fără arme nucleare, România şi-a respectat întotdeauna obligațiile internaționale şi principiile Cartei ONU: „Romania susține dreptul fiecărui stat de a beneficia de folosirea pașnică a energiei nucleare, cu condiția respectării integrale a regimului de neproliferare şi a standardelor de securitate si siguranță nucleară. Evoluţiile din ultimii ani evidenţiază importanţa consolidării capacității Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de a detecta şi a reacționa în cazul nerespectării obligațiilor de neproliferare”.

Cu acest prilej a fost reamintit faptul că programul nuclear național se sprijină pe o legislație internă solidă în ceea ce privește securitatea nucleară, România fiind parte la toate instrumentele juridice relevante în domeniu.

Comisia I a Adunării Generale a ONU este una dintre cele şase Comisii funcţionale ale AG, ocupându-se de problematicile de dezarmare, provocările globale și amenințările la adresa păcii care afectează comunitatea internațională.

Comisia dezbate anual toate problemele de dezarmare și securitate internațională cuprinse în domeniul de aplicare al Cartei ONU, principiile generale de cooperare internațională în vederea menținerii păcii și securității internaționale, principiile care guvernează dezarmarea și controlul armamentelor, promovarea unor acorduri de cooperare și măsurile care vizează consolidarea stabilității prin intermediul unor niveluri scăzute de armament.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA