AcasămodeleBĂTAIA FATALĂ - Un cioban de 20 de ani a murit după...

BĂTAIA FATALĂ – Un cioban de 20 de ani a murit după ce a avut o altercație cu fratele unui polițist!

spot_img

DISTRIBUIȚI

O altercație între doi consăteni din localitatea Chețiu, comuna Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, a degenerat și s-a soldat cu moartea tragică a unuia dintre ei! Incidentul s-a petrecut pe un deal din apropierea satului, acolo unde victima, un cioban în vârstă de doar 20 de ani, s-ar fi aflat cu oile pe terenul agresorului. Surse au precizat faptul că agresorul, un bărbat de 39 de ani, s-ar fi îndreptat cu ATV-ul spre terenul său din Chețiu, după ce ar fi aflat de la cineva din sat că un cioban ar fi călcat pe pământul lui.

Odată ajuns la fața locului, s-ar fi luat la ceartă cu ciobanul, iar apoi, cearta lor s-ar fi transformat într-o bătaie în toată regula. Apoi, un apel la 112 la ora 17.30 a anunțat faptul că „două persoane au nevoie de îngrijiri medicale, în apropierea unei stâne din Chețiu”.

Salvatorii, paramedicii SMURD Beclean și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean s-au îndreptat imediat spre caz, prima victimă căreia i-au acordat primul ajutor fiind bărbatul de 39 de ani, care îi aștepta pe un ATV, destul de departe de locul incidentului. Acesta prezenta multiple traumatisme la nivelul craniului și al toracelui. A fost stabilizat și a fost transportat de urgență la spital.

Cea de-a doua victimă însă, tânărul de 20 de ani, a fost găsită și preluată de salvatori în stare gravă, având două înțepături de cuțit, una în braț, iar cealaltă aproape de inimă și sângera abundent. Pentru a-i salva viața, medicii au decis transportarea tânărului la o clinică de specialitate din Târgu Mureș, însă pe drum acesta și-a dat ultima suflare. Medicii nu au mai putut face nimic altceva decât să-i declare decesul.

Potrivit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru cercetări.

Potrivit primarului comunei Chiochiș, cel care este acum cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru fapta sa este tatăl a patru copii.

„Eu nu-l cunosc așa de bine pe Nicu Banc, însă îi cunosc situația. Vă dați seama că nu este un moment ușor, mai ales pentru că are patru copii. Eu cred că alcoolul a fost de vină, pentru că în sat nu era o persoană temută, violentă, chiar dimpotrivă, este o persoană mai retrasă. Despre tânărul de 20 de ani știu că era dintr-o familie dezorganizată. O să încercăm să ajutăm familia care trece acum prin momente delicate”, a declarat în exclusivitate pentru Vocea Transilvaniei Vasile Adrian Silași, primarul comunei Chiochiș.

Potrivit unor surse, presupusul agresor este nimeni altul decât fratele unui agent de poliție care a apărut în dosarul polițiștilor corupți, numele lui fiind pomenit în stenogramele procurorilor DNA.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA