Congresul PSD de duminică, 18 octombrie 2015, l-a validat în funcția de președinte pe Liviu Dragnea, cel care a candidat de unul singur la primele alegeri populare desfășurate cu o săptămână în urmă.
În cadrul congresului, cei 4.000 de delegați au ales noua echipă de locotenenți ai președintelui Dragnea, în acest sens întocmindu-se o listă cu persoanele agreate de noul jupân, dar a existat posibilitatea depunerii candidaturii de către oricare membru.
După cum v-am mai informat, pe lista inițială a lui Dragnea figura și Gabriel Zetea, președintele filialei PSD Maramureș. Cu trei zile înainte de congres s-a decis ca să nu mai fie posibil cumulul de funcții în PSD, adică cei care conduc organizațiile județene de partid sau Consiliile Județene, să nu mai poată ocupa un post în structura centrală. O măsură bine-venită, apreciată chiar și de adversarii politici ai PSD. Gabriel Zetea a ales să rămână în fruntea organizației maramureșene și în cea de vicepreședinte a Consiliului Județean.
În aceste condiții, ca să nu piardă importantul post de vicepreședinte, liderii PSD Maramureș au decis înlocuirea lui Zetea cu deputatul Gheorghe Șimon, din colegiul Borșa-Vișeu. Mișcarea a primit acceptul lui Dragnea, așa că Șimon a fost trecut pe buletinul de vot. În final a ieșit printre cei 14 câștigători ai funcției de vicepreședinte. La prima vedere pare a fi un câștig pentru județ și mai ales pentru zona de unde provine. Să sperăm că se va și vedea ceva de pe urma ocupării acestei funcții importante într-un partid de guvernământ.
Preşedintele Camerei Deputaţilor,Valeriu Zgonea, a fost ales preşedinte executiv al partidului, învingându-l astfel pe contracandidatul său, Constantin Niţă. Zgonea a obținut 2.582 de voturi din totalul de 3.877 exprimate, iar Constantin Niță – 1.123 de voturi.
Valeriu Zgonea a obţinut acest rezultat după ce a fost susţinut public de Liviu Dragnea. Constantin Niţă a mai candidat şi pentru un post de vicepreşedinte, el pierzând și acest post.
Cele zece posturi de vicepreședinte alocate bărbaților au fost câștigate de deputatul Andrei Dolineaschi (3.439 de voturi), europarlamentarul Victor Negrescu (3.162 de voturi), deputatul Georgian Pop (3.070 de voturi), ministrul Culturii Ionuț Vulpescu (2.994 de voturi), ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu (2.983 de voturi), ministrul Economiei Mihai Tudose (2.827 de voturi), deputatul Ștefan Viorel (2.737 de voturi), deputatul Gheorghe Șimon (2.503 de voturi), deputatul Gabriel Vlase (2.436 de voturi), primarul interimar al municipiului Iași Mihai Chirică (2.339 de voturi).
Cele patru posturi de vicepreședinte rezervate femeilor au fost obținute de senatorul Gabriela Firea (3.122 de voturi), primarul Craiovei Olguța Vasilescu (3.044 voturi), senatorul Ecaterina Andronescu (2.914 voturi), deputata Doina Pană (1.834 de voturi).
Liderul TSD Mihai Sturzu, Constantin Niţă, Cătălin Rădulescu, Adrian Dobre și liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, Gabriela Crețu și Aurelia Fedorca au pierdut alegerile pentru un post de vicepreşedinte.
Grigore Ciascai