În 1993, Academia Română modifică printr-o hotărâre controversată la acea dată modul în care se utilizează literele „â” și „î”. Ne-am gândit că o reamintire a regulilor nu strică, așa că articolul de azi tratează exact acest aspect.
Potrivit Hotărârii Adunării Generale a Academiei Române din 17.02.1993 privind revenirea la „â” și „î”sunt” în grafia limbii române, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 8 martie 1993:
Se va reveni în grafia limbii române la utilizarea lui â în interiorul cuvintelor și a formei sunt (suntem, sunteți), în conformitate cu hotărârile adoptate de Academia Română înainte de 1948, consecință a unui îndelungat proces istoric.
În Monitorul Oficial Nr. 59, din 22 martie 1993, sunt publicate, în anexă, Regulile „Sextil Pușcariu” pentru scrierea literelor „â” și „î”.
Literele â și î corespund aceluiași sunet, întrebuințându-se după următoarele reguli:
- a) î se scrie întotdeauna la începutul și la sfârșitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrățișez, împărat, înger, își, îți, amărî, coborî, hotărî, târî, urî… ;
- b) tot cu î scriem și în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălțat, preaîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar dânsul;
- c) în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, făcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt. (avocatnet.ro)
