Agitaţia din PSD rămâne în centrul atenţiei, ca şi arestul lui Sorin Oprescu, întoarcerea lui Traian Băsescu şi procesul lui Victor Ponta. Oricât de importante ar fi alte cauze, ele nu izbutesc să intre pe prima pagină din agenda televiziunilor. Traversăm o perioadă în care nevoile societăţii româneşti şi priorităţile politicienilor stau cuminţi sub papucul televiziunilor. Adică în zona a cât pot pricepe şi dezbate acestea. Şi nimeni nu face un efort să iasă de sub enorma presiune a spiritului bulevardier care domină viaţa publică din România. Dar dacă aşa le place politicienilor, chiar şi armatelor de telespectatori, ce să facem, n-au decât să se hrănească numai cu floricelele vorbăriilor deşarte.
Lui Liviu Dragnea chiar îi place să iasă în faţa a zece camere de luat vederi cu tot atâtea reporteriţe dotate cu tot atâţia morcovei pentru a-şi rosti declaraţiile cuminţi şi proiectele nedefinite. Uneori am impresia că inginerul din Alexandria a preluat conducerea PSD doar pentru a se produce şi el pe scena pe care Victor Ponta îşi juca rolul de băiat important şi cel mai adesea obraznic.
Liviu Dragnea a câştigat prima mână iar Victor Ponta a pierdut. Iar în aceste zile, inclusiv duminică, toate se rostogolesc în aceleaşi direcţii. Ponta coboară iar Liviu Dragnea câştigă tot mai multă putere în PSD. Multă lume se întrece în profeţii, desenând un viitor de aur pentru baronul de Bărăgan şi încercând să găsească o formulare tristă pentru sfârşitul politic al fostului preşedinte de partid. Cei mai mulţi încearcă să răspundă la o întrebare banală:
– Când va fi debarcat Victor Ponta?
Şi mulţi avansează date care mai de care mai exacte, deşi cel puţin 10-15 profeţii privind căderea guvernului, purtând pecetea unor peltici, sunt deja în calendarul zilelor şi lunilor trecute.
Oricât de aranjate sunt jocurile pentru Congresul de duminică şi chiar dacă echipa lui Victor Ponta arată oarecum decimată, lucrurile sunt departe de o clarificare. Ce dacă va conduce Liviu Dragnea cu Valeriu Zgonea şi cu nu ştiu cine? Care este marea schimbare? Ce câştigă România dintr-o re-eşapare a conducerii PSD? După toate aparenţele, PSD-ul a intrat într-o mică revizie. Unii vor şi mici intervenţii la direcţie. Dar, pe fond, aceste lucrări nu înseamnă mare lucru. Care este diferenţa dintre predecesorii lui Liviu Dragnea şi cei care îl însoţesc în echipa de conducere? Revine PSD-ul la stânga, aşa cum visează Valeriu Zgonea?
Stânga invocată de preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi tradusă în fel şi chip. Adică să se întoarcă partidul la anii în care Năstase, Mitrea şi Hrebenciuc dădeau tonul. Stânga lui Zgonea ar însemna cu siguranţă nu o repoziţionare ideologică. Bombănitul de la Craiova îşi doreşte să vină şi pentru el o perioadă similară în care să poată juca şi el rolul lui Hrebenciuc, Mitrea, poate chiar Adrian Năstase. Prin urmare, nu poate fi vorba de nici o schimbare importantă.
Principala problemă a PSD-ului rămâne împachetarea publică. Faptul că este socotit în continuare drept urmaş de partid comunist deranjează peste măsură. Drept care, pentru a nu ştiu câta oară, noua conducere îşi propune să o rupă cu trecutul şi să scape de enervanta ştampilă. Bietul Sebastian Ghiţă a trăit iluzia că beleaua cu comunismul vine de la prezenţa lui Ion Iliescu în funcţia de preşedinte de onoare şi s-a gândit că dacă îi rupe fotografiile şi îi şterge numele de prin sediu, brusc PSD-ul scapă de stigmat. Ghiţă învârte afaceri cu soft şi calculatoare, dar nu pricepe că ştampila de partid comunist pe sediul PSD-ului vine şi din cauză că un om de teapa sa poate face asemenea afaceri cu soft, poate câştiga contracte de asemenea valoare şi pe deasupra să fie şi omul de taină şi petreceri al premierului. Un partid democratic l-ar rejecta ca pe un cui în cauciucul automobilului.
Culmea ironiei, Liviu Dragnea îşi propune şi el acelaşi lucru, hotărât să câştige războiul cu eticheta pe care stau secera şi ciocanul. Situaţia aceasta are hazul ei. În această campanie de rebranduire, PSD-ul de azi seamănă cu beţivul satului enervat la culme că nu scapă de o poreclă caraghioasă. Şi pentru asta sparge geamuri, urlă la toată lumea că pe el nu îl cheamă aşa şi anunţă că îl ia la bătaie pe cel care îl mai ”strigă beţiv şi încornorat”. Aşa şi PSD-ul! E furios nevoie mare pe celebra etichetă, dar este incapabil să stopeze practicile moştenite de la predecesorii comunişti. Neştiind care sunt normele comportamentului democratic, PSD-ul se poartă ca străbunicul său marcat cu secera şi ciocanul. Şi în tratarea adversarilor, şi în supunerea faţă de ierarhia piramidei de putere.
Liviu Dragnea vrea să scape PSD-ul de eticheta comunistă, dar nu-şi dă seama că acceptând o cursă de unul singur pentru conducerea partidului nu face decât să şi-o lipească în frunte şi să ilustreze o gândire de tip Ceauşescu. Nici Dragnea şi nici ceilalţi de prin judeţe, baroni sau nu, nu pricep că un om care se îmbogăţeşte peste noapte făcând politică numai cu lozinci de stânga nu devine mai iubit şi mai legat de masele largi. Dimpotrivă, arată a un soi de oligarh care valorifică nemilos slăbiciunile unei societăţi în tranziţie.
Cum să devină PSD-ul un partid de stânga de vreme ce din 1990 este condus de nişte oameni ajunşi şi care crapă de bine şi provoacă prin aroganţa lor? Din lozincile proletare şi din promisiunile de tip socialist, conducătorii săi s-au îmbogăţit. Din acest punct de vedere, ei chiar nu mai sunt comunişti. Dar nici liberali nu pot fi numiţi. Mai degrabă seamănă cu o armată de descurcăreţi plasată sub o emblemă politică.
Victoriosul preşedinte Dragnea refuză să admită şi posibilitatea unui scenariu prăpăstios. Sau dacă şi-l imaginează, nu dă semne că i-ar păsa de partid. Dacă în noiembrie Liviu Dragnea va fi condamnat la o pedeapsă cu executare, numai un Victor Ponta ar putea prelua funcţia de preşedinte interimar. Interimar, dar preşedinte! Şi dacă Victor Ponta va fi şi el condamnat, zile grele şi nefericite vin pentru partidul fondat de Ion Iliescu. Iar dacă Ponta scapă de orice condamnare şi Liviu Dragnea îl salută de după gratii, atunci cine este câştigătorul şi pe mâna cui merge PSD-ul?
Cât priveşte eticheta atât de enervantă pentru ultima generaţie de PSD-işti, ea nu va veni din sloganuri şi campanii de comunicare, ci din modul de a fi şi de a se comporta al acestora.
Cornel Nistorescu