IMAGINI ȘOCANTE ÎN BAIA MARE Scene incredibile petrecute azi, 5 iunie, în curtea unui Colegiului Economic din municipiul Baia Mare.
Potrivit baiamare24.ro, se pare că polițiștii ar fi fost sesizați despre un incident, astfel că un echipaj s-a prezentat la fața locului. Acolo, agenții ar fi încercat să discute cu un elev de aproximativ 15 ani.
Nu se știe ce au discutat aceștia, cert este că, la un moment dat, polițiștii au acționat pentru imobilizarea minorului în cauză. Pentru a-l imobiliza pe puștan a fost nevoie de 3 polițiști (doi bărbați și o femeie).
ACTUALIZARE
Conform ultimelor informații, se pare că polițiștii au fost înjurați, scuipați și chiar agresați de elevul recalcitrant.
Hainele acestora au fost rupte, pantalonii la fel. Un martor al incidentului a spus polițiștii au cerut sprjin doar pentru a-l transporta la unitatea de poliție și nu pentru a-l imobiliza, potrivit baiamare24.ro.
Mai mult, se pare că elevul ar fi cunoscut consumator de substanțe interzise, însă acest lucru urmează să se stabilească în urma analizelor toxicologice.
„Un echipaj de ordine și siguranță publică a intervenit după ce a fost sesizat că un elev are un comportament deviant și a început să distrugă bunuri din sala de clasă. Întrucât acesta s-a manifestat agresiv și după sosirea polițiștilor, a fost imobilizat și condus la sediul politiei municipiului Baia Mare. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Baia Mare cu privire la comiterea infracțiunii de ultraj„, arată reprezentanții IPJ Maramureș.
Sursă: baiamare24.ro