Fratele preotului sătmărean Emanuel Oros, unul din cei trei preoți reținuți în Grecia pentru complicitate la furtul moaștelor Sf Haralambie, acuză Patriarhia că s-ar fi dezis prea repede de cei trei, fără a face o minimă verificare a acuzelor.
Adrian Oros consideră că Patriarhia trebuia să se documenteze şi să ţină cont că s-ar putea să-i acuze fără a avea la bază argumente reale pe preoți.
Trei preoţi din Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului au fost suspendaţi de la slujire, după ce au fost arestaţi în Grecia, pentru că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie de la o mănăstire.
Cei trei preoţi, din Satu Mare, erau, cu un grup de aproximativ 40 de persoane, în pelerinaj în Grecia, organizat de o firmă din Deva, potrivit unor surse oficiale. (foto- frații Oros)
Redăm mesajul transmis de fratele preotului Emanuel Oros:
”Cuvintele părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, încep să prindă contur în viaţa creştinului român şi chiar în sânul Bisericii Ortodoxe. Astăzi trăim momentele cele din urmă, dragostea şi iubirea de aproapele este înlocuită cu ura şi cu dispreţul faţă de semeni, răzbunarea domină în războiul cel nevăzut cu iertarea, pacea este zguduită de multitudinea de frământări care ne marchează prezentul, adevărul, toleranţa, respectul şi recunoştinţa au dispărut din dex-ul moralităţii noastre umane şi totuşi, există oameni cu sufletele nealterate de această prigoană care se dezlănţuie împotriva ortodoxiei, care reacţionează atunci când constată că nedreptatea începe să domine o lume a minciunii şi în care adevărul îmbracă haina celui mai mare pericol. Nici nu ştim ce este mai grav: a reacţiona în momentul în care drepturile fundamentale şi spirituale ale omului sunt încălcate sau a tolera, pentru a nu trăi consecinţele pe care le-a trăit martirii noştri? Desigur, a tolera este sinonimul acceptării şi deci, devenim una cu cei care ne prigonesc.
Preocuparea principală pe care, astăzi o au cei care conduc destinul Bisericii Ortodoxe Române, este canalizată pe construirea de biserici noi şi chiar construirea unei «mega catedrale », care să scoată în lumină mândria naţională a creştinismului din România!!! Construirea de biserici nu reprezintă o investiţie rea atâta timp, cât nu concură la demolarea de suflete. Încep să-mi pun întrebarea: pentru cine construim aceste lăcaşuri de cult când astăzi, ele sunt aproape goale?
Reacţia creştinilor, cu adevărat ortodocşi, s-a remarcat la blocarea proiectului privind construirea unei mega moschei în România şi nu la susţinerea construirii Catedralei Mântuirii Neamului! Ei sunt cei care au înţeles că este mai important să aperi şi să protejezi valorile spirituale în propria ta ţară, în detrimentul altor construcţii!
Au fost Sfinţi Părinţi ai ortodoxiei noastre care au tras un semnal de alarmă în perioada vieţii lor, prin care au semnalat aceste pericole care ne aşteaptă şi, din păcate, nu am avut şi, în continuare, nu avem reacţie. Oile sunt rătăcite şi păstorii se ocupă cu construirea de saivane !!! Ori, nu a lăsat Mântuitorul toată turma, pentru a salva oaia rătăcită ? « Cum vreţi să vă facă vouă oamenii, face-ţi şi voi asemenea ». Oare, în aceste momente de mare rătăcire, în care principiile şi valorile au fost înlocuite de o serie de acte imorale şi de incompetenţă la cel mai înalt nivel, OMUL MODERN este conceput după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?
NOI, creştinii de rând, avem nevoie de un sprijin moral, avem nevoie de consultanţă spirituală oferită de duhovnici adevăraţi care să se bucure alături de noi şi să sufere în aceiaşi măsură, avem nevoie de speranţa care să ne asigure şi să cultive în sufletele noastre dragostea de Dumnezeu şi fată de semenii noştri, avem nevoie de o biserică care să cultive în sufletele noastre spiritul de convieţuire creştinească.
O BISERICĂ ADEVĂRATĂ NU SE CONSTRUIEŞTE CU BANII POLITICIENILOR SUSŢINUŢI ÎN CAMPANIILE ELECTORALE, AVEM NEVOIE DE O BISERICĂ CONSTRUITĂ DIN PUŢINUL ŞI CU TRUDA CREŞTINILOR. ACEASTA ESTE BISERICA PE CARE HRISTOS A ZIDIT-O SI DĂINUIE ŞI ASTĂZI!!! BISERICA SUNTEM NOI ŞI NU CONSTRUCŢIA FIZICĂ A EI! CE AR FI BISERICA FĂRĂ CREŞTINI … O CANDELĂ CARE ARDE FĂRĂ FLACĂRĂ?
Modul în care Biserica Ortodoxă Română este denigrată în media naţională este fără precedent. Niciodată, Biserica nu a fost atât de lovită! În această situaţie cred, că ar trebui, mai degrabă analizată cauza şi nu efectul! Consider că « lipsa de reacţie » este principala cauză a calomniilor recepţionate, multe dintre aceste acuzaţii bazate pe minciună şi dispreţ!
Fiind de actualitate, aş vrea să atrag atenţia asupra ultimului eveniment petrecut în Grecia, când un pelerin a sustras moaştele Sf. Haralambie. Desfăşurarea întregului eveniment a devenit un subiect de presă, incriminând, fără o consultare prealabilă, preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Reacţia Patriarhiei a fost una promptă şi dură, ca un mesaj de ameninţare la adresa acestora, fără a se interesa concret, despre desfăşurarea evenimentului. Oare o mamă iubitoare nu-şi apără pruncii ei? Intr-un cuvânt, a făcut echipă cu sursele de presă care duceau o imagine distructivă a preoţilor « presupuşi vinovaţi». Dacă au participat la sustragerea moaştelor, actul în sine poate fi calificat ca furt, dar dacă sunt nevinovaţi, cei care i-au acuzat pe nedrept, pot fi catalogaţi criminali? Ori, distrugerea imaginii aproapelui, nu se consideră crimă?
Oare, purtătorii de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, înainte de a reacţiona la primul impuls, nu trebuia să se documenteze şi să ţină cont că s-ar putea să-i acuze fără a avea la bază argumente reale ? Nu vreau să mai fac referire la principiile creştineşti (iubire, iertare, solidaritate)! Cum vreţi, ca noi mirenii de rând să ne iubim, să ne respectăm, să ne iertăm greşelile, dacă preasfinţiile voastre nu sunteţi un exemplu viu, un model în acest sens?
Cunosc grupul de preoţi implicaţi în acest eveniment neplăcut, recunosc că este o pată neagră pentru imaginea Bisericii Ortodoxe Române şi care va avea efecte pentru viitoarele grupuri de pelerini şi sunt convins, că cei trei preoţi implicaţi nu ar recurge la astfel de fapte, ei cunoscând aceste efecte grave enumerate mai sus. Numărul mare de susţinători ai preoţilor Emanuel, Marius şi Daniel, confirmă calitatea lucrării pe care aceştia au desfăşurat-o în interesul Bisericii şi al slujitorilor.
În acest sens, familia părintelui Emanuel şi sunt convins că şi familiile celorlalţi preoţi, mulţumeşte tuturor creştinilor care au reacţionat pentru susţinerea acestora, cu credinţa certă că Bunul Dumnezeu va face lumină în acest caz şi că răsplata celor care au participat la apărarea adevărului va fi pe măsura implicării lor”!
Doamne ajută!
Adrian OROS – fratele părintelui Emanuel şi frate întru Hristos cu părintele Marius şi Daniel (voceatransilvaniei.ro)