Jandarmeria Maramureş în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ au acţionat în baza Planului pentru creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ preuniversitar, efectuând vineri, 09 octombrie o acţiune pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.
Fenomenul absenteismului în rândul elevilor se menţine, cu toate activităţile preventive desfăşurate. Se pare că pentru unii elevi activităţile extraşcolare sunt mai plăcute decât statul în bancă la şcoală, preferând reducerea timpului destinat educaţiei şi acordând atenţie celor considerate „la modă”, în trend-ul tinerilor.
Astfel, în timpul acţiunii executate în oraşul Borşa, timp de câteva ore jandarmii au identificat 9 elevi, cu vârste între 15 – 18 ani, care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiei de învăţământ, în timpul programului educaţional.
Conform prevederilor H.C.J. 38/2003, art. 2, lit. j, tinerii au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală 800 de lei.
Reamintim elevilor că statul pe bancă şi în alte locaţii publice, se poate face şi după cele câteva ore petrecute în banca şcolii.
Lt.col. Iuhos-Lenghel Istvan, Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş