S-a terminat și etapa cu numărul al ligii a IV-a, seria SUD. Sâmbătă, Progresul Șomcuta Mare a câștigat la limită derbi-ul cu CS Fărcașa. Gloria Chechiș a câștigat la ultima clasată. Lăpușul a învins în deplasarea de la Seini, deși la pauză erau 1-1. Astăzi, Viitorul Ulmeni a câștigat la scor meciul cu „minerii” din Cavnic și a revenit pe prima poziție din clasament. E drept, au Progresul Șomcuta Mare mai are de disputat o restanță cu Unirea Săsar. Progresul 2012 Dumbrăvița a terminat la egalitate cu Unirea Șișești. Gazdele au ratat din poziții incredibile. Ba mai mult, au reușit să rateze și două lovituri de la 11 metri, una dintre ele chiar în minutul 90.
Meci urât la Satulung, unde CSC a primit vizita unor… hai să le spunem jucători de la Unirea Săsar. Gazdele au învins la scor, fără prea mari probleme. A fost un meci cu cinci cartonașe roșii (trei pentru oaspeți și două pentru gazde), un vestiar devastat de echipa oaspete, intervenția ambulanței, sticle aruncate în teren de „suporterii” oaspeților, un individ de-al oaspeților trimis ce central în tribune. Și de acolo acesta a continuat injuriile adresate brigăzii de arbitri, în timp ce filma cu telefonul mobil amenintând cu publicarea acestora pe internet. Oaspeții au acuzat arbitrajul, dar și faptul că terenul de la Satulung era netrasat (în condițiile unei ploi torențiale), iarba ar fi fost mare și faptul că nu ar fi fost apă caldă (la final au făcut dușul de rigoare, cu apă caldă firește). Lucru pe care l-au scris în foaia de arbitraj înainte de a începe jocul (fără să anunțe brigada de arbitri). Mai mult, au devastat vestiarul de la Satulung, lovind ușa termopan cu picioare, iar pereții i-au „desenat” cu noroi. La Satulung, a venit și primarul comunei, Vasile Mureșan Bujorel, care a văzut ce au făcut oaspeții de la Săsar. Centrul partidei, Cristi Oanea, a fost scuipat de unul dintre jucătorii Săsarului, înjurăturile au fost la ele acasă în tabăra oaspeților. Echipa gazdă va cere oficial AJF Maramureș sancționarea dură a echipei din Săsar (primită în liga a IV-a anul acesta, n.r.). Totodată vor încerca rezolvarea amiabilă a distrugerilor, în caz contrar vor face plângere penală pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
Rezultate tehnice
CS Seini – Lăpușul Tg. Lăpuș 1-3 (1-1). La juniori: 1-4.
Electrica Baia Mare – Gloria Chechiș 0-4. La juniori: 0-8.
Progresul Șomcuta Mare – CS Fărcașa 1-0. La juniori: 4-0.
CS Comuna Satulung – Unirea Săsar 5-1 (1-0). La juniori: 4-5.
Viitorul Ulmeni – Minerul Cavnic 14-1. La juniori. 6-5
Progresul 2012 Dumbrăvița – Unirea Șișești 1-1. La juniori: 1-3.
# | Nume echipa | M | V | E | I | G | P | A |
1 | Viitorul Ulmeni | 8 | 7 | 0 | 1 | 47-12 | 21p | +9 |
2 | Progresul Şomcuta Mare | 7 | 6 | 1 | 0 | 20-5 | 19p | +4 |
3 | Lăpuşul Târgu Lăpuş | 8 | 5 | 2 | 1 | 28-10 | 17p | +8 |
4 | CS Farcasa | 8 | 5 | 2 | 1 | 23-8 | 17p | +5 |
5 | Progresul 2012 Dumbravita | 8 | 4 | 2 | 2 | 23-11 | 14p | -1 |
6 | Unirea Şişeşti | 8 | 3 | 1 | 4 | 17-23 | 10p | +1 |
7 | Minerul Cavnic | 8 | 3 | 1 | 4 | 10-29 | 10p | +1 |
8 | CS Unirea Sasar | 7 | 3 | 0 | 4 | 12-12 | 9p | 0 |
9 | CS Comuna Satulung | 8 | 3 | 0 | 5 | 16-26 | 9p | -6 |
10 | Gloria Chechiş | 8 | 2 | 1 | 5 | 16-28 | 7p | -2 |
11 | CS Seini | 8 | 1 | 0 | 7 | 8-22 | 3p | -9 |
12 | ACS Electrica Baia Mare | 8 | 0 | 0 | 8 | 7-41 | 0p | -15 |
# | Nume echipa | M | V | E | I | G | P | A |
1 | CS Unirea Sasar | 8 | 7 | 1 | 0 | 53-12 | 22p | +10 |
2 | Progresul Şomcuta Mare | 8 | 7 | 0 | 1 | 46-11 | 21p | +6 |
3 | CS Farcasa | 8 | 7 | 0 | 1 | 45-10 | 21p | +9 |
4 | Unirea Şişeşti | 8 | 6 | 0 | 2 | 31-15 | 18p | +9 |
5 | Viitorul Ulmeni | 8 | 5 | 0 | 3 | 34-21 | 15p | +3 |
6 | Lăpuşul Târgu Lăpuş | 8 | 4 | 1 | 3 | 20-21 | 13p | +4 |
7 | CS Comuna Satulung | 8 | 3 | 0 | 5 | 42-18 | 9p | -6 |
8 | Minerul Cavnic | 8 | 2 | 1 | 5 | 17-18 | 7p | -2 |
9 | Gloria Chechiş | 8 | 2 | 1 | 5 | 20-34 | 7p | -2 |
10 | CS Seini | 8 | 2 | 0 | 6 | 12-57 | 6p | -6 |
11 | Progresul 2012 Dumbravita | 8 | 1 | 0 | 7 | 12-32 | 3p | -12 |
12 | ACS Electrica Baia Mare | 8 | 0 | 0 | 8 | 5-88 | 0p | -15 |