Vineri, 09 octombrie a.c., în jurul orelor 05.10, un echipaj mixt de ordine şi siguranţă publică a fost solicitat pe strada Gheorghe Şincai din municipiul Baia Mare. Doi tineri „sărbătoreau” un eveniment sportiv din seara anterioară. Au crezut că au ales locul perfect – acoperişul unui imobil aflat în reabilitare. Deoarece se manifestau gălăgios, după o noapte „albă”, a fost necesară intervenţia forţelor de ordine .
Aflaţi sub influența băuturilor alcoolice, unul din tineri a alunecat și a căzut în gol, lovindu-se de o roabă. Un echipaj al I.S.U. Maramureș a fost chemat în zonă pentru a coborî şi cea de-a doua persoană de pe clădire. Tânărul rănit a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș și transportat la U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Baia Mare. Un echipaj de jandarmi venit în sprijin, a însoţit autosanitara la spital, unde tânărul a fost investigat de către medici, care au constatat şi faptul că rănile suferite nu necesitau internare.
Fiind încă sub efectul euforic şi „anesteziat” de alcoolul consumat, tânărul a avut un comportament aparte, înjurând pe oricine îi ieșea în cale, provocând indignarea cadrelor medicale. Echipajul Jandarmeriei l-a preluat pe tânăr de la Urgenţă, fiind condus la sediul poliţiei pentru finalizarea cercetărilor şi aplicarea măsurilor legale ce se impun.