Existenţa în nordul ţării, la limita judeţelor Sălaj şi Maramureş, a mai multor monumente funerare din piatră ce ar părea de origine celtică a animat imaginaţia unor cercetători până într-acolo încât acestea sunt considerate dovezi ale originii celtice a locuitorilor din această parte a ţării.
Monumente funerare din piatră, de formă cel puţin neobişnuită, răsar încă dintre iarba ce a pus stăpânire pe zona veche a cimitirului din Năpradea de la ieşirea spre Cheud. Profesorul Aurel Medve, până nu demult directorul Şcolii Gimanziale ”Traian Creţu” din Năpradea, spune că sunt acolo 12 astfel de monumente, considerate de unii drept cruci ”celtice” în principal datorită formei lor: un cerc de piatră în care este încastrată o cruce.
În urmă cu câteva luni, una dintre cruci a fost dusă, printr-un concurs de împrejurări, la Muzeul de Etnografie şi Arta Populară din Baia Mare, specialiştii de acolo declarând public că monumentul funerar de la Năpradea ar reprezenta dovada că locuitorii din zona de nord-vest a ţării ar avea origini celtice. Istoricii şi etnografii sălăjeni au preferat să fie mai rezervaţi în declaraţii şi au precizat că nu se pot face corelaţii directe între triburile celtice şi aceste cruci, cu toate că prezenţa celţilor pe teritoriul actual al României nu este contestată.
Istoricul Constantin C. Giurescu scrie în ”Istoria românilor”, vol. I, ediţia a V-a, că aceste triburi celtice ajung în spaţiul carpato – danubiano – pontic aproximativ în anul 300 î. Hr., după domnia regelui get Dromihetes. Nu rămân aici decât aproximativ două sute de ani, pentru că în secolul al II-lea î. Hr. are loc în Peninsula Balcanică începutul cuceririi romane, iar dacii luptă împotriva romanilor aliaţi cu celţii şi ilirii. În urma acestor lupte prelungite, puterea celţilor scade din ce în ce mai mult, astfel că ei nu mai pot domina spaţiu dacic şi dispar din istoria acestor locuri ca în secolul I î.Hr, adică în urmă cu mai bine de 2000 de ani.
Profesorul Aurel Medve se declară şi el sceptic cu privire la originea celtică a crucilor. ”În primul rând, sunt mai multe modele, cu mai multe forme şi motive. Ca şi vechime, după părerea mea nu trec de secolul al XVIII-lea, poate chiar secolul al XIX-lea. Sunt din piatră – un calcar care există în zona Aluniş. Acolo trebuie să fi fost centrul cioplitorilor, pentru că satul are o tradiţie în cioplitul în piatră”, explică el. Profesorul mai spune că numărul nu foarte mare de astfel de cruci se explică prin faptul că, fiind din piatră, ele erau destul de scumpe şi nu şi le permite oricine.
”Cei mai puţini înstăriţi aveau, probabil, cruci din lemn, care nu au rezistat în timp”, spune el. Monumente similare, găsite şi în alte localităţi Monumente funerare de acest tip au mai fost anunţate şi în alte localităţi din zonă – Traniş, Cheud (judeţul Sălaj) sau Ariniş (judeţul Maramureş). Ele sunt, de regulă, fie în cimitirele satelor, fie în cele ale bisericilor (ţintirimuri). (adevarul.ro)
