Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a obținut calificarea la Turneul Campionilor, care se va desfășura la Londra între 15 și 22 noiembrie, a anunțat ATP.
Tecău și Rojer sunt a doua pereche ce reușește calificarea pentru Barclays ATP World Tour Finals, după frații americani Bob și Mike Bryan, lideri în clasamentul ATP la dublu.
Tecău și Rojer vor fi prezenți pentru a doua oară consecutiv la Turneul Campionilor. Cei doi au câștigat în acest an pentru prima oară un turneu de Mare Șlem. Perechea Tecău/Rojer s-a impus la Wimbledon (finală cu britanicul Jamie Murray și australianul John Peers), după ce în 2015 a atins semifinalele la Australian Open și Roland Garros. La US Open ei s-au oprit în sferturi de finală.
Primul turneu câștigat în acest an de Tecău și Rojer a fost la Rotterdam. Tecău este în acest moment pe locul 4 în clasamentul ATP la dublu.
Pentru Turneul Campionilor rămân disponibile șase locuri. Cel mai aproape de calificare sunt campionii de la Roland Garros, croatul Ivan Dodig și brazilianul Marcelo Melo.