ONORANT PENTRU MARAMUREȘ Zeci de mii de români au primit azi cu bucurie în suflete vizita istorică a Papei Francisc în România. Timp de trei zile, între 31 mai și 2 iunie, Papa va vizita mai multe localități și orașe din țară în călătoria sa apostolică, la nu mai puțin de 20 de ani de când predecesorul său, Sfântul Ioan Paul al II-lea, venea în România.
Printre cei care au reușit să se apropie de Papa Francisc și, mai mult, să îl întâmpine cu mândrie în straiele populare specifice regiunii, a fost maramureșeanul Paul Ananie. Tânărul originar din comuna Vadu Izei l-a întâmpinat pe Papă la intrarea în Catedrala Mântuirii Neamului cu colac și sare, după cum este obiceiul din vremurile străvechi și care reprezintă bunăvoința și acceptarea.
Papa Francisc l-a răsplătit pe maramureșean cu un dar, mai exact un rozariu adus tocmai de la Vatican. Într-o postare pe pagina sa de pe reșeaua de socializare Facebook, tânărul povestește cum a fost pentru el întâlnirea cu Papa.
„31 mai 2019. O zi memorabilă pentru mine. Papa Francisc a mâncat colac cu sare, mi-a prins mâna și mi-a atins sufletul. Mulțumesc celor care au făcut posibil acest moment pentru mine și mă bucur de marea întâlnire cu Sanctitatea Sa! Dacă sunteți curioși ce am primit… ei bine vă arăt! Un rozariu pe care o să-l păstrez cu mândrie cât ‘oi trăi!”, a scris Paul Ananie.
Adrian Barbur