În perioada 21 – 23 septembrie a.c., poliţiştii maramureşeni au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care nu respectă prevederile legale în vigoare. Astfel, au fost constatate nouă infracţiuni rutiere şi 248 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în sumă de 60.955 de lei.
Poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea producerii de evenimente rutiere pe fondul traversării neregulamentare, nerespectării regimului legal de viteză sau neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi precum şi pentru depistarea şi sancţionarea celor care nu respectă semnificaţia culorilor semaforului. Ei au controlat 228 de autovehicule şi au constatat 190 de contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 47.785 de lei.
De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule 18 permise şi au fost retrase nouă certificate de înmatriculare.
În timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Pe raza localităţilor Nistru, Chelinţa, Vişeu de Jos şi Baia Sprie au fost constatate patru infracţiuni de conducere fără permis.
Patru bărbaţi au fost depistaţi conducând autovehicule prin localităţile Onceşti, Ocoliş, Lăpuşel şi Vişeu de Jos deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice iar în municipiul Baia Mare a fost constatată o infracţiune de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
În toate aceste cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.
În localităţile Tăuţii Măgherăuş, Ieud şi Rona de Sus poliţiştii au acţionat pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ei au verificat 71 de persoane fizice şi juridice şi pentru neregulile constatate au aplicat 41 sancţiuni contravenţionale în sumă de 4 670 de lei.
În municipiul Baia Mare, poliţiştii de ordine publică au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea prostituţiei. Astfel, au fost depistate 17 femei care, în locuri publice, atrăgeau persoane în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. Toate au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 8.500 de lei.