Pe adresa redacției ActualMM.ro s-au primit mai multe sesizări referitoare la o firmă de transport în comun care efectuează curse regulate între localitățile din zonă și centrul orașului Târgu Lăpuș. Oamenii, printre care numeroși copii, sunt înghesuiți, se țin în brațe unul pe altul, s-au stau ca sardelele pe intervalul unui microbuz de doar 17 locuri.
Conform informațiilor noastre firma de transport cu sediul în localitatea Satu Nou de Jos a câștigat de aproximativ un an de zile licitația pentru transport călători în zona respectivă. Se pare că ar avea unele probleme financiare și în ultima perioadă mijloacele de transport în comun sunt tot mai puține. Călătorii sunt astfel înghesuiți în câte un microbuz pentru a ajunge toți la destinație. Pentru o călătorie de coșmar oamenii plătesc bilet.
„Nu mai poate continua bătaia de joc la adresa noastră. Suntem înghesuiți zeci de oameni într-un microbuz de 17 locuri. Foarte mulți elevi. Nici aer nu avem. Au fost zile în care ne-am ținut câte 4 în brațe. Microbuzul merge prin trei sate: Dumbrava, Dobric și Stoiceni. Polițiștii din Târgu Lăpuș au oprit microbuzul pentru a cincea oară cred că. Îi amendează și nu se întâmplă nimic. Același coșmar zi de zi. Nimeni nu e responsabil oare de acest lucru. Ce se va spune oare dacă se va întâmpla o nenorocire” ne scrie cititori nostru.
Reprezentanții Poliției au desclarat pentru ActualMM.ro că au sancționat de nenumărate ori șoferii și firma respectivă. Ultima dată în urmă cu două-trei zile când unui mijloc de transport i-au fost ridicate inclusiv plăcuțele de înmatriculare.
Cititorii noștri ne-au trimis din nou fotografii pe adresa redacției fotografii realizate astăzi la ora 14.00 în aceleași mijloace de transport. Șoferii acestora continuă să transporte oameni în picioare fără niciun fel de jenă. E drept pe o altă rută un cititor de-al nostru a menționat faptul că nu au urcat în microbuz mai mulți călători decât locuri. „Au fost persoane mai în vârstă care au spus că de ce tot sunăm la poliție și că dacă nu ne plac condițiile să mergem pe jos cum au făcut-o și ei în tinerețe” a scris cititorul nostru.
Fotografiile ne-au fost trimise de un cititor ActualMM.ro. Daca ati surprins fotografii sau imagini video care pot deveni stire va rugam sa ni le trimiteti pe adresa: contact@2.actualmm.ro. Noi le vom publica pentru a le vedea toti maramuresenii si nu numai.
Știre în actualizare