REZULTATE ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019 Românii au ieșit într-un număr masiv la vot ieri, 26 mai, atât în țară cât și în străinătate. Unii dintre votanții din diaspora au fost nevoiți să aștepte ore întregi la cozi interminabile pentru a-și putea exprima opțiunea pe buletinul de vot. Au existat, din păcate, și cazuri nefericire în care românii nu au mai avut când să voteze și au dat vina pe Ministerul Afacerilor Externe pentru proasta organizare.
Prezența la vot în țară și în Maramureș
În pofida acestor probleme, un număr mare de alegători s-au prezentat ieri la urne. Potrivit Biroului Electoral Central, 49,02% dintre cetățenii cu drept de vot și-au exprimat opțiunea în cadrul alegerilor parlamentare europene din acest an. Cea mai mare prezență la vot s-a înregistrat în județul Ilfov, unde s-au prezentat la urne un procent de 64,03% dintre alegători. Și în Maramureș prezența la vot a fost una considerabilă, nu mai puțin de 42,91% dintre alegători prezentându-se la secțiile de votare (183.042 de votanți prezenți din cei 426.509 înscriși pe liste).
41,28% dintre românii cu drept de vot și-au exprimat opțiunea în cadrul referendumului cu privire la justiție, astfel trecându-se de pragul de 30%, prag necesar pentru ca referendumul să poată fi validat.
Rezultate provizorii
Potrivit centralizării datelor BEC de către News.ro, rezultatele provizorii după numărarea voturilor din 18.612 secţii din ţară, reprezentând 99.31% din totalul de 18.740 secții deschise, sunt următoarele:
-► PNL – 26,83% (2,3 milioane de voturi),
-► PSD – 23.42% (2,01 milioane de voturi)
-► Alianţa 2020 USR -Plus – 21.29% (1,83 milioane de voturii)
-► Pro România – 6,61%
-► PMP – 5.65%
-► UDMR – 5.47
-► ALDE – 4.24%
Știre în curs de actualizare.
ActualMM