Ponta e la judecată. Înainte să fie judecat la tribunal, să-l judecăm politic. Deocamdată procurorii au împărţit iar media – precară, datoare, dependentă de fonduri sau clemenţe guvernamentale -, în televiziuni/siteuri/ziarişti necruţători care fie preferă să difuzeze înmormîntarea lui Vadim în loc de trimiterea în judecată a lui Ponta, fie îl acuză pe Ponta şi că periclitează mişcarea de rotaţie.

Rechizitoriul nu aduce noutăţi. Pe de o parte vedem un Şova bine prins în chingi. Ponta e un satelit vinovat care a luat nişte bani. Şova e 90%, Ponta e mai mult eroul insinuării că politica e un trafic de influenţă care se lasă cu rente. Hm. Marile combinaţii se petreceau timp ce erau în opoziţie.

Cînd te apropii de cazul Ponta vezi lucruri evidente la foarte mulţi lideri politici: şi anume că-şi trag rente serioase din banul public. O fi ilegal, vom vedea, poate o fi imoral, dar asta nu e o problemă (aici am citat din Băsescu).

Avem o ţară cu mari nevoi de stînga, de redistribuire, de protecţie etc. Avem două mari partide cu politici de dreapta. Ponta a făcut cîţiva paşi la stînga cu salariul minim, cu stabilizarea salariilor bugetarilor, dar a plătit pentru fiecare mişcare cu mari concesii spre dreapta. După noul cod fiscal, vedem că presiunile continuă înspre facilităţi pentru averi gata acumulate, pentru mari businessuri. Pe blogul ăsta i-aţi tot citit compromisurile, nu le reiau.

Deci ce stă să vină? Un amestec de militărie cu măsuri la dreapta. Plus o oarecare dorinţă ide revigorare a “capitalului naţional”, mai mult în vorbe decît posibilă. Dar e clar că se vrea o consolidare a unei noi generaţii de moguli politico-mediatici, poate chiar mai retrograzi decît ăia vechi.

Starea perfectă înainte de alegeri pare să fie provizoratul. Iar numele provizoratului e UNPR. S-a inventat forma politică a stării de urgenţă cînd nu există de fapt stare de urgenţă. UNPR s-a specializat în ocuparea vidului de putere creat în diverse locuri de DNA, de la primărie, la ce vreţi voi.

Judecarea politică a lui Ponta însă presupune să încercăm măcar să ne punem în pielea unor cetăţeni aproape precari, pensionari sau cu salariu minim şi să constatăm o schemă simplă: bă, de cînd e ăsta, am cîte ceva din taxe plătite la alb de angajator, plătesc ceva mai puţin la farmacie pentru că au intrat măcar puţin în mafiile pharma-sistem medical, s-a mai ieftinit puţin coşul cu mîncare.

Ce nu se vede din prima şi unde nu se simt oamenii taxaţi pentru că taxarea e indirectă: plata utilităţilor, unde cartelarea multinaţională e la ea acasă; cît despre asocierea angajaţilor şi drepturi cred că deja astea au fost aruncate la coş, nu mai crede nimeni în ele, mai uşor crezi în oasele lui Arsenie Boca şi în mîndria daco-getă.

Dragnea joacă o carte a păcii care-l poate duce la un nou contract electoral umilitor cu Oprea şi, implicit, la un prim pas către distrugerea totală a PSD prin tot soiul de uniuni naţionale şi pace cu opoziţia, cu preşedintele, cu toată lumea. UNPR se arată capabil să extragă din ce în ce mai multă vlagă dintr-un PSD care era conceput ca o frăţie cu multe cadre mici şi mijlocii care-şi distribuiau puncte de influenţă şi care simt acum nevoie de protecţie. Oprea e singurul care o oferă.

Nu prea mai am nervi să văd strigăte de etică şi puritate venite de la ziarişti şi politicieni care au patronat înţelegător corupţie pedelistă şi liberală cît cuprinde. Ponta face singurul lucru de făcut acum: nu-şi dă demisia şi spune “demiteţi-mă voi!”. Le cere şi lui Dragnea şi lui Oprea şi lui Johannis să-şi dea pe faţă noile identităţi cîştigate anul acesta. E o mişcare firească, dublată de veşnica “am dat creştere economică la oameni”.

Dincolo de formulările ei primitive, problema chiar se pune şi aşa: PSD stă bine în sondaje nu pentru că e lumea proastă, ci pentru că lumea aia o duce ceva mai bine. Cine va smulge beneficiile acestei perioade de oarecare respiro economic? Ponta nu mai poate, Dragnea nu pare în stare, Oprea aşteaptă momentul să fie cerut de interesul naţional (aici nu glumesc, acest interes e un “ordin”, Oprea nu ştie să-şi asume direct un pas, trebuie să joace scena urgenţei), PNL e varză şi încă speră să-i dea cineva nedemocratic, miraculos, puterea.

Într-un articol din iunie puneam un pariu pe Oprea-premier. Între timp, Oprea chiar a ajuns premier, cam face ce vrea, are o putere mult crescută. Ponta are nervi personali, dar nu mai are pîrghii. Mai are doar cartea de vizită cu “premier”. o situaţie care mai convine o vreme.

Costi Rogozanu