CSM București a învins-o pe HC Zalău cu scorul de 37-23, însă campioana României are mari probleme cu vedeta Mayssa Pessoa. Campionă mondială în urmă cu doi ani, portarul a refuzat să intre pe teren la Zalău, pe fondul problemelor financiare, deși a făcut încălzirea.
Conform surselor Digi Sport, Pessoa are un memoriu depus la Federație, din cauza restanțelor financiare pe care clubul le-a acumulat față de ea. Pessoa a ajuns la capătul răbdării, iar acum vrea să-și ia banii și să plece.
Șefii CSM București, prin vocea directorului general,Constantin Căliman, au însă o altă versiune. În plus, Căliman susține că Mayssa Pessoa nu este la prima abatere.
„Am considerat că nu mai e cazul să o ținem pe foaie, am retras legtimația, iar ea a plecat la tren și a venit la București. Indiferent de ce scrie pe hârtie, mai avem și un cod personal de comportament și este important să nu punem într-o poziție jenantă nicio o parte, nici cealaltă. Nu există nicio decizie a comisiilor prin care să fie declarată liberă. Este inadmisibil să îți iei jucăriile și să pleci. Pessoa nu este la prima abatere! Oricât de multă înțelegere am avea, nu putem accepta un comportament de acest gen. Pessoa mai are contract până în 2017. Avem trei referate pe birou legate de indisciplină, sunt trei evenimente consecutive”, a spus Căliman, invitatul lui Costi Prună, în cadrul emisiunii „Săptămâna de handbal”, de pe Digi Sport 2.
Pessoa, poreclită „Taffarel”, după fostul portar de fotbal care l-a avut antrenor pe Mircea Lucescu, la Galatasaray, a mai jucat la Issy Paris și Dinamo Volgograd. A câștigat campionatul în Rusia de două ori, fiind vicecampioană a Franței în 2012. Ea joacă la CSM din 2014.