Ieri, 14 septembrie, poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere de circulaţie de pe raza judeţului, pentru fluidizarea traficului şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.
În acest context, poliţiştii au identificat două persoane care se deplasau cu autoturismele pe drumurile publice, chiar dacă se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un bărbat de 51 de ani din Curtuiuşu Mare a fost oprit de poliţiştii care efectuau controale în trafic, pe DN1C. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul aflat la volan se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe DJ171C, pe raza localităţii Libotin, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani. Şi în acest caz, testarea cu aparatul etilotest a relevat că tânărul s-a urcat la volan, chiar dacă se afla sub influenţa alcoolului.
Ambilor conducători le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lor, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.
Poliţiştii maramureşeni atrag atenţia conducătorilor auto că le este interzis să conducă autovehicule dacă au consumat alcool. În situaţia în care nu ţin cont de acest lucru, pe lângă posibilitatea implicării în accidente rutiere, riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani şi reţinerea permisului de conducere, pe perioada cercetărilor, fără drept de circulaţie.