Ziua de joi, 10 septembrie 2015 a reprezentat o dată importantă pentru locuitorii din Nistru, comunitate aparținătoare orașului Tăuții Măgherăuș, acolo unde peste 100 de copii vor învăța, începând de luni, într-o școală nouă, construită la standarde europene.
La inaugurare au fost prezenți, alături de primarul orașului Tăuți, Anton Ardelean, prefectul Anton Rohian, vicepreședintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, dar și părinții elevilor din localitate, precum și cadrele didactice care vor activa în noua școală.
Gabriel Zetea a explicat că, la Nistru s-a realizat o construcție complet nouă, valoarea totată a lucrării fiind de 2,5 milioane de lei, din care 1,6 milioane de lei reprezintă investiția MDRAP, iar restul a fost sumă finanțată de la bugetul local: ”Am dorit să îi mulțumesc în mod special primarului orașului Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, dar și consilierilor locali, care au înțeles să lase deoparte patima politică și să facă administrație cu adevărat, fapt care a dat rezultate extraordinare în Tăuții Măgherăuș. În ultimii doi ani de zile, această localitate a atras peste 2 milioane de euro finanțări de la Ministerul Dezvoltării, bani care au fost direcționați în proiectele locale de reabilitare a drumurilor comunale și construcții de poduri”.
Primarul orașului Tăuții Măgherăuș, Anton Ardelean, a arătat că povestea școlii din Nistru a pornit cu șapte ani în urmă, atunci când vechea unitate de învățământ a fost dărâmată, în urma expertizei Inspectoratului de Stat în Construcții și s-a realizat proiectul pentru o construcție nouă.
”Vechea școală era în risc de prăbușire, așa că ni s-a spus că trebuie să ridicăm o clădire nouă. Am primit o finanțare de 90.000 de lei la acel moment, bani cu care am putut turna fundația și ne-am blocat. Copiii care învățau aici au fost relocați în alte trei locații, la distanță mare între ele, fiind nevoiți să punem la dipoziție un microbuz școlar care să îi transporte la grădiniță, respectiv la clasele primare și cele gimnaziale. Cu patru ani în urmă am mai alocat de la bugetul local 600.000 de lei și am reușit să ridicăm construcția până la nivel de roșu, însă iar am stagnat.
Acum avem o unitate de învățământ finalizată la standarde europene, pe două nivele, cu săli dotate cu mobilier nou (care a fost achiziționat din fonduri de la bugetul local), unde toți copiii ciclului primar și gimnazial pot să învețe în condiții decente. În ceea ce-i privește pe preșcolari, pentru aceștia sunt trei săli de grădiniță, în corpul vechi. Am alocat bani și pentru amenajarea râului Nistru, care curge în preajma școlii, dar și pentru amenajarea curții interioare, unde vom monta panouri de baschet și porți de joc.
Pentru anul viitor ne-am propus să deschidem în Nistru prima școală profesională, pe meserii, unde să înființăm o clasă de electrotehnică, acestea fiind cerințele investitorilor privați din zonă”, a spus Anton Ardelean.