AcasăActualitateSocialPLANURI MARI - Platforma Cuprom și clădirea Minerul, dorite de Primăria Baia...

PLANURI MARI – Platforma Cuprom și clădirea Minerul, dorite de Primăria Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare doreste preluarea in administrare atat a fostei platforme Cuprom, cat si a intregii cladiri Minerul. Pentru a realiza acest lucru, alesii locali baimareni si-au dat astazi acordul realizarii procedurilor legale care implica demersurile. Mai mult, in cazul cladirii Minerul, autoritatea baimareana este dispusa sa faca si un schimb imobiliar cu actualii proprietari ai cladirii emblematice.

In ceea ce priveste dezvoltarea fostei platforme Cuprom, primarul Catalin Chereches intentioneaza ca perimetrul industrial sa fie transformat intr-un parc pentru industrii creative. Proiectul, unic la nivelul Romaniei, ar urma sa se deruleze imediat ce fosta platforma ar intra in administrarea autoritatii locale.

“Din perspectiva viitoarelor fonduri pentru decontaminare este una dintre conditii sa devenim proprietari ai unor terenuri contaminate. Pe de alta parte, nu ma gandesc la un teren contaminat ci oportunitatea de a dezvolta acolo, in primul rand, un parc pentru industrii creative ca si componenta a proiectului pentru Capitala Cultural Europeana si bineinteles, poate ca si o chestiune unica cel putin la nivelul Romaniei de a face un parc industrial doar pentru industrii creative in acest perimetru al vechii platforme de la Cuprom.

Aici sunt pasi legali pe care trebuie sa ii facem cu privire la evaluari, cu privire la discutiile si negocierile pe care comisia de specialitate trebuie sa le poarte cu proprietarii. Vorbim aici de trei sau patru proprietari, vorbim de demersuri cu privire la studiu de oportunitate, la alte chestiuni care tin de modul in care expunem bugetul municipiului Baia Mare. Va trebui ca impreuna sa gasim si sursele de finantare sau modalitatea de a achita pretul acestui imobil. Bineinteles, dorindu-ne sa fie cat mai mic dus chiar spre derizoriu daca se poate in asa fel incat sa nu punem o presiune majora pe bugetul municipiului Baia Mare”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

Hotelul si Cinematograful MinerulOdata ce, in urma cu cateva saptamani, Cinematograful Minerul a fost preluat de catre Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare, primarul a aratat ca isi doreste ca intreaga cladire emblematica din Centrul Istoric sa fie in patrimoniul public.

“In acest moment, avem in proprietate Cinematograful Minerul care reprezinta aproximativ 30% din intreg imobilul si stim ca sunt diverse maniere legale de a intra in proprietatea acestui imobil. Ma refer aici la cumparare, ma refer la expropriere, ma refer la schimb imobiliar. Sunt diverse maniere pe care legea le prevede pentru a realiza un astfel de demers. Pe de alta parte, stim foarte bine ca avem numeroase proprietati cu caracter residual, raportandu-ne la interesul pe care il are municipiul Baia Mare pentru anumite imobile, imobile care pot fi introduse intr-o discutie pe care comisia de specialitate o poate avea cu proprietarii”, a declarat Catalin Chereches.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA