Meteorologii spun că ne așteaptă o toamnă frumoasă, călduroasă şi săracă în precipitaţii. Astfel, în septembrie, valorile termice vor fi peste medie, mai ales în sud-estul și vestul tarii.
”Prognoza vremii pe termen mediu indică, pentru zona României, o toamnă, cel puțin pentru primele două luni, cu valori termice peste medie, în special în sud, sud-est și local în vest. Vorbim de temperaturi medii lunare, nu excludem o alternanță de perioade foarte călduroase cu perioade mai reci”, a explicat Elena Mateescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie(ANM).
„Din perspectiva regimului de precipitații, pentru prima lună de toamnă, datele Centrului European indică o tendință de deficit, exceptând zonele centrale și nordice, unde ne așteptăm la valori apropiate de normele climatologice, ceea ce poate să determine pentru zona sud, sud-est a României un deficit de apă în sol, exceptând zona de vest, centru și nord, unde, mai ales, săptămâna viitoare, ne așteptăm la precipitații”, a mai spus directorul ANM.
În octombrie se anunţă însă o lună ploioasă, mai ales în centrul, nordul şi vestul ţării. Pentru a doua lună de toamnă, vorbim în continuare de temperaturi peste medie în sud-est, local în sud și vest și în rest normale și precipitații apropiate de norme, exceptând centrul și nordul și local vestul țării, unde ne așteptăm la cantități lunare peste mediile climatologice.
Noiembrie, ultima lună de toamnă, spun meteorologii, va fi tot călduroasă și săracă în precipitații.
Vremea în următoarele trei zile
Duminică. Vremea va fi în general instabilă, iar în sud-estul teritoriului se va menţine călduroasă, izolat caniculară după-amiaza. În nordul, centrul ţării şi la munte, vor fi înnorări temporare şi, mai ales în prima parte a intervalului, vor mai fi averse locale. În regiunile estice şi sud-estice înnorările vor fi mai accentuate seara şi în prima parte a nopţii, când local vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină.
În celelalte regiuni, ploile se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, iar în timpul fenomenelor asociate instabilităţii atmosferice trecător poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în Maramureş şi 35 de grade în Bărăgan şi în vestul Dobrogei.
Luni. Vremea va fi în general frumoasă şi se va răci şi în sud-estul teritoriului, astfel cã valorile termice diurne vor ajunge în cea mai mare parte a ţării să se încadreze în limitele normale ale acestei perioade. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17…18 grade în Maramureş şi Transilvania şi 29 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea nordică, iar în prima parte a zilei şi în sud-est, dar numai pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi trecător în sudul Olteniei şi pe litoral.
Marți. Vremea se va menţine răcoroasă pentru această dată în regiunile intracarpatice şi apropiată de normalul termic al perioadei în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 in Maramureș şi 27 de grade în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea nordică a teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate.