Academia de Handbal Minaur a început cu dreptul noul sezon de Divizia A, impunându-se cu 29-33, în deplasare la CH CSU Politehnica Timișoara. La pauză, echipa noastră a avut un avantaj de două goluri, scor 14-16.
Academia de Handbal Minaur a început mai bine meciul și a avut un avantaj minim după primele zece minute de joc, scor 3-4. În minutul 20 s-a consemnat și cea mai mare diferență între cele două echipe în acest meci (5 goluri), când Academia de Handbal Minaur a condus cu 8-13. La pauză, echipa noastră a intrat la vestiare cu doar două goluri în avantaj, scor 14-16.
După reluare, în prima jumătate a actului secund, între cele două echipe s-a păstrat o diferență de 1-2 goluri, până spre finalul jocului, când băimărenii s-au distanțat la trei (23-26 min. 50), respectiv patru goluri (26-30 min. 55). La finalul jocului, echipa noastră s-a impus cu scorul de 29-33.
De remarcat a fost evoluția bună portarului Cristian Niculai, care a avut 12 intervenții reușite.
Etapa următoare, Academia de Handbal Minaur va juca pe teren propriu, împotriva echipei HCM Sighișoara.
Academia de Handbal Minaur: Niculai (12 intervenții), Balint, Tapalagă – Botea (8 goluri) Andrei (7), Stoean (5), Bărbuș (4), Nagy (3), Boșca (3), Sângeorzan (2), Erni (1), Dedea, Pomian, Cotună.