HCM Baia Mare își recuperează portarul accidentat. Marţi, la partida cu Rapid de pe teren propriu, din etapa a patra a Ligii Naționale, sunt aşteptate să revină pe teren Paula Ungureanu şi Elena Gjeorgijeska, după ce Allison Pineau a fost folosită astăzi la Sebeș.
Portarul naţionalei s-a accidentat în partida tur Serbia – România, de la începutul lunii iunie, din manşa tur a barajului de calificare pentru Campionatul Mondial.
Paula Ungureanu (35 de ani) a reprezentat România în 138 de partide, reușind să marcheze și două goluri din poartă în poartă. Ea a fost medaliată cu argint la Campionatul Mondial din 2005 (Rusia) și cu bronz la Europeanul din 2010 (Danemarca și Norvegia).
HCM Baia Mare ar putea avea toată echipa la dispoziţie pentru turneul de calificare în Liga Campionilor, programat la sfârşitul săptămânii viitoare, pe teren propriu. Cele trei jucătoare accidentate în ultima perioadă, Allison Pineau, Paula Ungureanu şi Elena Gjeorgjievska, sunt aşteptate să-şi facă reintrarea oficială până sâmbăta viitoare.
Accidentată la turneul de pregătire din Slovacia, Allison Pineau s-a recuperat şi este gata să joace primul meci oficial sub tricoul lui HCM Baia Mare. Coordonatorul de joc a fost în lotul echipei pentru partida de sâmbătă cu Alba Sebeş, din cadrul etapei a 3-a. Pineau va avea la dispoziţie două jocuri relativ accesibile, cu Alba Sebeş şi Rapid USL Metrou Bucureşti, pentru a-şi regăsi ritmul şi a afla dacă poate face faţă din punct de vedere fizic şi medical la turneul de calificare din 12-13 septembrie.
În altă ordine de idei, HCM Baia Mare va juca în 12-13 septembrie pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor, pentru al treilea sezon consecutiv.
În semifinale, echipa pregătită de Aurelian Roşca va trebui să treacă de BelAZ Minsk (Belarus), iar în finala preliminariilor de câştigătoarea partidei Esbjerg (Danemarca) /Ankara (Turcia).
Federaţia Europeană de Handbal a anunţat şi cuplurile de arbitri pentru meciurile respective. HCM va fi arbitrată în semifinale de cuplul maghiar Andorka / Hucker, iar posibila finală de o delegaţie din Muntenegru, Pavicevic / Raznatovic.