AcasăEvenimentSportZERO PESTE TOT - Am jucat modest, cu frică, în faţa unui...

ZERO PESTE TOT – Am jucat modest, cu frică, în faţa unui adversar şi mai slab ca noi.

spot_img

DISTRIBUIȚI

Meciul dintre Ungaria şi România a fost unul de slabă factură tehnică, ambele echipe aducându-şi din plin „contribuţia” la ceea ce s-a văzut pe teren. Dacă un astfel de meci s-ar fi jucat în campionatul nostru, am fi putut să îl suspectăm de blat.

De fapt ambele echipe au fost mai mult decât mulţumite de rezultatul egal. S-a văzut clar că echipa trimisă în teren de Anghel Iordănescu a fost una special făcută ca să nu primească gol în primul rând, iar de partea cealaltă, în ultimele 20 chiar s-a tras serios de timp.

Egalul de la Budapesta avantajează echipa României în tentativa de a se califica direct la turneul final. Echipa noastră a fost net superioară gazdelor în prima repriză, când a făcut un presing foarte sus, în treimea adversă. Au fost 9 (nouă) situaţii în care au fost interceptate mingi la 40 de metri de poarta adversă.

Astfel de faze când echipa care pleacă în atac pierde mingea în terenul propriu, sunt extrem de periculoase şi de multe ori de la aceste intercepţii se nasc goluri. Din păcate, aripile noastre au jucat slab, iar vârful Keşeru a fost izolat în centru.

Doar cu Sânmărtean susţinător al fazelor ofensive (nu am înţeles de ce Prepeliţă şi Hoban se retrăgeau după recuperări, în loc să creeze superioaritate în atac) şi cu cei trei din faţă jucând dezlânat, nu am reuşit în prima parte să înscriem în poarta unei Ungarii care parcă ne invita să marcăm.

Concluzia primei reprize: ei foarte slabi, noi modeşti şi fricoşi. Am avut în primele 45 de minute o posesie de 63%, şi un singur şut (telefonat) pe spaţiul porţii. Gazdele au avut două şuturi pe spaţiul porţii dintre care unul foarte periculos, dar scos excelent de Tătăruşanu.

În partea a doua, băieţii lui Iordănescu au jucat mai slab decât în prima repriză, între cele două combatante fiind o egalitate perfectă. Am avut o mare oportunitate, lovitură directă de la 16 metri central, dar şutul lui Keşeru nici nu a fost măcar cadrat. Este păcat că am avut un adversar mai slab decât noi şi nu am reuşit să profităm.

De neînţeles introducerea după pauză a lui Chipciu (mai erau şi alte soluţii de înlocuire a inexistentului Adi Popa), de neînţeles introducerea foarte târzie a lui Budescu.

În ceea ce priveşte echipa Ungariei nu am înţeles de ce nu a forţat victoria, pentru că teoretic, era pentru ei meciul ultimei şanse. Din echipa noastră ne-au plăcut Tătăruşanu, Sânmărtean (pentru primele 55 de minute), Dragoş Grigore şi parţial Hoban, Prepeliţă şi Budescu atât cât a jucat. Ne-au dezamăgit Adi Popa, Keşeru, Papp, Chipciu şi parţial Torje şi Raţ.
Ungaria – România 0-0
Budapesta: 22 de grade Stadion: Groupama Arena Spectatori: 23.000

Arbitru: Felix Brych (Germania)

Asistenţi: Stefan Lupp, Mark Borsc (Germania)

Al patrulea oficial: Rafael Foltyn (Germania)

Adiţionali: Marco Fritz, Bastian Dankert (Germania)
Ungaria: Kiraly – Fiola, Kádár, Juhasz (min.24- Guimics), Leandro – Stieber (min.88- Priskin.), Elek, Toszer, Dzsudzsak – Szalai, Nikolici (min.70- Nemeth) Pe bancă: Dibusz, Bogdan – Lang, Bosnjak, Vanczac, Bodi, Kalmar, A.Nagy, Lovrencsics.

Antrenor: Bernd Storck (Germania)
România: Tătărușanu – Papp, Chiricheș, Dr. Grigore, Raț – Prepeliță, Hoban – Ad. Popa (min.69-Chipciu), L. Sînmărtean (min.78-Budescu), Torje (min.89-Maxim) – Keșeru Pe bancă: Pantelimon, Lung jr – Măţel, Goian, Moţi, Bumba, Alibec, Andone.

Antrenor: Anghel Iordănescu
Cartonaşe galbene: Leandro, Tozser, Szalay – Chiricheş, Chipciu, Popa, Keşeru

Posesie: 42% – 58%

Total şuturi: 8 – 12

Şuturi pe spaţiul porţii: 3 – 3

Şuturi spre poartă: 5 – 6

Şuturi blocate: 0 – 3

Cornere: 1 – 2

Offsides: 3 – 1

Faulturi comise: 17 – 16

Total pase: 188 – 334

Pase corecte: 131 – 280
Grupa F

Ungaria – România 0-0

Grecia – Finlanda 0-1 (0-0)

Insulele Feroe – Irlanda de Nord 1-3 (1-1)
Clasament

  1. Irlanda de Nord – 16 puncte
  2. România – 15 puncte
  3. Ungaria – 12 puncte
  4. Finlanda – 7 puncte
  5. Insulele Feroe – 6 puncte
  6. Grecia – 2 puncte
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA