VITEZA L-A DAT DE GOL Astăzi, în jurul orei 13:00, pe DN1C, între localitățile Cicârlau și Ilba, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au înregistrat cu aparatul radar un autoturism care circula cu viteza de 127 km/h, pe un sector de drum cu limitare a vitezei la 70 km/h.
Conducătorul autoturismului a fost oprit și legitimat de polițiști. S-a constatat că are 23 de ani, e din Baia Mare și că nu e doar vitezoman. În autoturism au fost găsite 3000 de pachete cu țigări de contrabandă de diferite mărci.
Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Rutier Maramureș. Polițiștii continuă cercetările și la finalizarea lor vor dispune măsuri legale.
Informații furnizate de IPJ Maramureș