În urmă cu puțin timp echipajele pompierilor, SMURD, Ambulanței și Poliției din Sighetu Marmației au fost alertate despre faptul că o persoană amenință că se aruncă de pe un bloc de pe strada Al. Ivasiuc din oraș.
Deocamdată nu se cunosc motivele care au dus la acest incident.
ACTUALIZARE
O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani a amenințat minute în șir că se aruncă de la etajul 3 din balconul apartamentului unde locuiește. Vecinii alertați au chemat prin Serviciul 112 intervenția autorităților. La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție a Pompierilor sigheteni, o ambulanță SMURD și câteva echipaje ale Poliției și Poliției locale.
Din păcate, cei prezenți la fața locului nu au reușit să o convingă pe femeie să renunțe la intenția de a sări, aceasta aruncându-se în gol de la balcon. Norocul femeii a fost că a căzut și s-a oprit pe acoperișul balconului de la etajul 1 al blocului (etajul doi nu are balcon). Femeia nu a suferit răni grave în urma săriturii de la etaj.
După săritură, femeia a devenit cooperantă cu pompierii, aceasta fiind coborâtă cu ajutorul unei scări și fiind preluată ulterior de ambulanța SMURD, care a transportat-o la Spitalul municipal Sighetu Marmației, unde i se vor acorda îngrijiri medicale și totodată, cel mai probabil, va fi evaluată psihiatric.
Conform declarațiilor vecinilor, femeia are numeroase probleme de ordin material și se pare că nu este prima dată când încearcă să își ia zilele.
Sursa foto și text: www.sighet247.ro.