Fie preşedintele României are un neprofesionist (ca să nu scriu prost) la comanda programului său, fie SPP-ul traversează un exces de zel ca să-l impresioneze şi să-l cucerească pe preşedinte. Fie, şi mai trist, aşa este Klaus Johannis şi noi abia acum îl vedem.

Poate că el era la fel încă de pe vremea mandatelor de primar, când la volanul unui automobil lustruit traversa singur piaţa centrală a urbei. Accesul autoturismelor în Piaţa Mare era interzis cu desăvârşire, cu excepţia primarului care îşi parca tacticos automobilul la intrarea principală a instituţiei, unde staţionarea maşinilor era interzisă. Era un fel de semn că primarul se află la birou. Dar şi un semn de nepăsare. Quod licet Iovi non licet bovi.

Abia acum suntem obligaţi să îl descoperim pe primarul Sibiului şi ne uităm miraţi la el. Trece prin Bucureşti cu tărăboi de nuntă. Zece-douăsprezece maşini bagă spaima pe bulevard. Noroc că Bucureştii nu sunt Cocârlaţi să vedem cum zboară găinile şi cum se crucesc babele. Şi totuşi, claxoanele poliţiştilor, sirenele, popândăii în costume moştenite de la cei avansaţi, motocicliştii şi megafoanele compun împreună un spectacol pe care Klaus Johannis de pe bancheta moale a Mercedesului său de comandă nu-l poate simţi.

Pentru ce toată această tulburare care în loc de praf şi găini zburătăcite lasă în urma sa doar înjurături şi mirări prelungi? Iaca trece şi mai-marele ţării să controleze lucrările la viitoarea sa casă din Primăverii. După zece minute face cale întoarsă şi învolburează iar bulevardele în direcţia Cotrocenilor. Nu ştie Klaus Johannis ce face sau pur şi simplu este nepăsător? Se plimbă el prin Bucureşti cum se fudulea singur prin piaţa centrală a oraşului său de provincie? Cum Dumnezeu un om votat cu atâta entuziasm nu pricepe că drumurile sale la Sibiu încurcă lumea şi traficul şi ne obligă să credem că a rămas conectat la obiceiurile şi tabieturile sale de vodă provincial, fără a fi descoperit încă uriaşele răspunderi care îl apasă?

Duminică după-amiaza, convoiul prezidenţial a blocat pentru o vreme circulaţia pe Valea Oltului. Nu înţelege preşedintele României că drumul său printre compatrioţi nu poate semăna cu trecerea unei coloane de tancuri şi rachete? Nu a aflat Klaus Johannis că a devenit preşedinte după un mandat de zece ani plin de abuzuri? Şi că este preşedinte după unul care a cules toate înjurăturile posibile? Şi că speranţa oamenilor revoltaţi şi în acelaşi timp încrezători într-o dreptate până la capăt l-a purtat până în fotoliul de preşedinte?

Sau ştie el mai multe despre sondajul de opinie făcut de SRI în februarie 2014 în care portretul viitorului preşedinte semăna perfect cu portretul primarului de Sibiu? Sau a aflat şi el de planul unora de a da foc unor autoturisme staţionate în preajma ambasadelor României din Occident, asta dacă diaspora nu se porneşte şi valul de nemulţumire a celor împiedicaţi să voteze nu se transmite şi în ţară?

N-a înţeles Klaus Johannis că românii văd că de la câştigarea alegerilor şi până acum preşedintele a tăcut şi tace mâlc în legătură cu aberaţiile unei guvernări care a golit vistieria României? Crede el că votanţii şi nevotanţii săi pot uita abuzurile regimului Boc – Udrea – Băsescu? Crede el că poate construi altfel de politică folosind aceiaşi oameni şi în acelaşi stil cu predecesorii? Îşi imaginează Klaus Johannis că jurnaliştii, politicienii şi votanţii amărâţi pe lângă care trece ca glonţul nu ştiu de cele patru dosare ale lui Vasile Blaga, de protejarea la DNA a lui Traian Băsescu şi a oamenilor săi de încredere?

Drumurile şi călătoriile preşedintelui, unele frumos împachetate (Miami, Vatican, Salzburg), altele grosolan inutile, abia ne pun pe gânduri. Parcă România are de-a face cu un om din ce în ce mai departe de aşteptările sale, mulţumit de sine şi mai preocupat de confortul şi de tabieturile sale decât de nevoile populaţiei?

Şi dacă nu-i pasă preşedintelui de miile de oameni blocaţi în maşini pe drumul său spre şi dinspre Sibiu pentru a-i face loc să treacă, şi dacă nu simte o jenă şi nu intuieşte ploaia de înjurături, cum ar putea fi el preocupat de rolul exagerat al serviciilor secrete şi de starea libertăţilor cetăţeneşti în ţara sa tot mai încălecată de structuri, de acoperiţi, de gradaţi şi de cheltuieli scăpate de sub control.

Trece Klaus Johannis în zbor pe lângă noi. Cine înţelege se poate teme de o Românie încălecată! Kaput iluzie!

Cornel Nistorescu