AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Cardul de sănătate devine de azi obligatoriu

E BINE SĂ ȘTIȚI – Cardul de sănătate devine de azi obligatoriu

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cardul naţional de sănătate va fi obligatoriu, de azi, la internarea în spital, cu excepţia situaţiei în care este o urgenţă medico-chirurgicală, la accesarea serviciilor medicale prevăzute în pachetul de bază, în ambulatoriul de specialitate de medicină dentară, la efectuarea analizelor de laborator decontate de CAS.

Începând de azi, 1 septembrie, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani care au intrat în posesia lui, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea. „Începând cu 1 septembrie cardul funcţionează în continuare, nu a fost oprit niciodată”, a spus Ciurchea, într-o conferinţă de presă.

Asiguraţii care au pierdut sau au deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate, adeverință ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate trei luni. Adeverinţa nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi prezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu.

„Cardul de sănătate nu conţine date medicale, este doar o cheie de identificare pentru intrarea în sistemul informatic, un acces oarecum echivalent cu consimţământul pacientului pentru ca medicul să îi acceseze datele medicale“, a declarat Sandra Adalgiza Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București.
Cardul naţional de sănătate va fi obligatoriu, de azi, la internarea în spital, pentru accesarea serviciilor medicale spitaliceşti în regim de spitalizare continuă, cu excepţia situaţiei în care este o urgenţă medico-chirurgicală. De asemenea, va fi obligatoriu pentru acordarea de servicii medicale prevăzute în pachetul de bază şi în ambulatoriul de specialitate de medicină dentară. Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate va fi necesar la primirea de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu sau îngrijiri paliative.
La efectuarea analizelor de laborator decontate de CAS, prezentarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate se va face la momentul recoltării probelor, în punctele de recoltare ale furnizorilor de investigaţii paraclinice, cu excepţia serviciilor paraclinice de microbiologie, histopatologie şi citologie, în situaţia în care probele nu se recoltează la furnizorii de investigaţii paraclinice.
Până în prezent au fost tipărite aproximativ 15 milioane de carduri, din care peste 300.000 de carduri tipărite după data de 1 mai 2015 (63.000 carduri duplicat şi 247.000 pentru persoanele care au dobândit calitatea de asigurat). Aproximativ 600.000 de carduri vor mai fi tipărite până la sfârşitul anului, informează CNAS.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA