Furtuna de la Casa Regala a Romaniei din aceasta vara, privind inlaturarea de la linia de succesiune a Principelui Nicolae, este dezbatuta pe toate fetele de media internationala, aparand indicii halucinante care ar fi stat la baza surprinzatoarei decizii a Regelui Mihai. Cunoscutul ziar spaniol „El Mundo” acrediteaza ideea ca printul Nicolae a fost detronat din cauza orientarii sexuale pe care ar avea-o si care, bineinteles, nu este permisa de Casa Regala a Romaniei.
Daca presa din Romania s-a multumit cu un comunicat sec al Casei Regale si cu raspunsurile evazive ale consilierilor sau purtatorilor de cuvant, iata ca pentru jurnalistii din strainatate alungarea lui Nicolae reprezinta, inca, un subiect fierbinte.
Dupa dezvaluirile facute de o publicatie americana, acum si ziarul spaniol „El Mundo” (extrem de atent la toate evenimentele ce se petrec in Romania) acorda un spatiu important inlaturarii printului Nicolae de la succesiune, mergand pe acelasi motiv pentru care Regele Mihai a uluit o lume intreaga prin decizia sa.
Sub titlul „Printul Nicolae de Romania, detronat pe principii morale”, ziaristii de la „El Mundo” incearca sa desluseasca itele unei decizii controversate a Casei Regale.
Fara prea multe menajamente, spaniolii puncteaza faptul ca printul Nicolae a fost inlaturat din cauza ca ar fi homosexual.
„Insolita decizie a Regelui Mihai de Romania (94 de ani) de a-l detrona pe nepotul sau Nicolae ca mostenitor al tronului a cauzat un cutremur politic si social in aceasta republica. Frumosul Nicolae putea deveni intr-o zi seful Casei Regale Romane. La cei 30 de ani, el era speranta alba a unei familii care aspira la restaurarea Monarhiei constitutionale intr-o fosta tara comunista. Avand al doilea loc pe linia succesorala, dupa matusa sa Margareta, actuala Printesa mostenitoare, Nicolae traia aproape in exclusivitate pentru a se pregati sa devina Rege. Totul s-a schimbat brusc pe 1 august anul acesta. In aceasta zi, Regele Mihai a semnat un decret in urma caruia nepotul sau Nicolae pierdea titlul de Print al Romaniei si implicit tratamentul de persoana regala, devenind un cetatean ca oricare altul.
Mesajul a dat nastere la tot felul de interpretari. Nici macar purtatorul de cuvant al Regelui nu a spus ca decizia ar fi fost luata de comun acord cu Nicolae. Zvonul cel mai insistent al decaderii lui Nicolae ar fi faptul ca ar fi homosexual”, comenteaza „El Mundo”.
Mai mult, ziaristii spanioli se mira si ei cum de nimeni din familia regala nu a sarit sa confirme sau sa infirme acest zvon care a aparut pentru prima data in revista americana „Instinct”, stiut fiind faptul ca nicio stire cu referire la membrii Casei Regale nu trece neobservata si lasata fara reactie. „Ce e sigur este ca lui Nicolae nu i se cunoaste nicio logodnica. Si, dupa cum se stie, prima obligatie a unui Print mostenitor este sa se casatoreasca si sa aiba copii.
In Romania, relatiile dintre persoanele de acelasi sex nu sunt acceptate”, mai scrie „El Mundo”, completand cu faptul ca „acesta nu este singurul zvon. Se spune ca lui Nicolae ii plac foarte mult jocurile de noroc ilegale. Se pare ca este un microb mostenit de la matusa sa, Printesa Irina, pana in prezent oaie neagra a familiei regale, care a fost pe punctul de a face puscarie, in 2014, in Statele Unite, din cauza organizarii de batai de cocosi. Faptul ca nu a avut antecedente penale a scutit-o de puscarie”.
Bineinteles ca bomba lansata de ziaristii straini privind orientarea sexuala a lui Nicolae nu-l putea ocoli nici pe Printul Radu, sotul Printesei Margareta. „Nu putini sunt aceia care sustin ca el constituie motivul pentru care socrul sau l-a exclus pe Printul Nicolae pe linia succesorala. Fost actor de televiziune si teatru, Printul Radu are faima de a fi un personaj foarte ambitios, care nu se multumeste sa stea in umbra sotiei sale”, conchid ziaristii spanioli.